Târgul de carte SF și Fantasy “Final Frontier” va avea loc în weekend, în Nexus Gamers Club din Capitală, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Evenimentul include un atelier de benzi desenate susținut de Vlady (Alin Ivan), sâmbătă.
De asemenea, Oliviu Crâznic și Michael Hăulică așteaptă publicul duminică la un demo al “Atelierului de scriere creativă” în SF & Fantasy.
Cavalerii Jedi de la Fan Clubul Star Wars și Societatea Tolkien din România s-au alăturat acestei reuniuni de SF și Fantasy cu evenimente ce cuprind un joc de trivia lansat de Lucian Mândruță, ambasador oficial Star Wars.
Cele două fan cluburi vor desemna câștigătorii concursului de “fan fiction” al târgului.
agerpres.ro