Proiectele celor doua Coduri Fiscale care prevăd reduceri semnificative de impozite și taxe începând de anul viitor au fost aprobate de Guvern în această săptămână și publicate, vineri, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Proiectul de Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard de TVA la 20% începând din 2016 și la 18% de la 1 ianuarie 2018. De asemenea, din 2016, se va aplica o cota de TVA d 9% pentru alimentele de bază. În privința TVA, reprezentanții Guvernului spun că reducerea se va aplica încă din cursul acestui an, fie la cota standard, fie la produsele de bază, dar încă nu s-a luat o decizie în acest sens.

În privința contribuțiilor de asigurări sociale, acestea vor scădea începând cu 2018, nu cu 2017 cum se propusese inițial, de la 10,5% la 7,5% la angajat și de la 15,8% la 13,5% la angajator.

Alte schimbări importante prevăzute de noul Cod Fiscal se referă la eliminarea impozitului pe construcții și a impozitului pe dividende, de la 1 ianuarie 2016.

De asemenea, tot de anul viitor acccizele la carburanți vor fi reduse cu procente cuprinse între 16% și 20%, iar la unele categorii de produse vor fi eliminate.

Noul Cod Fiscal va aduce schimbări și în ceea ce privește impozitarea microîntreprinderilor, dar și la impozitele locale. În acest caz, cea mai importantă modificare vizează impozitarea clădirilor, care va ține cont de destinația imobilului și nu de forma juridică a proprietarului (persoană fizică sau juridică).

Cota unică va rămâne nemodificată, potrivit noului Cod Fiscal, până la 1 ianuarie 2019, când urmează să scadă de la 16% la 14%.

Proiectele celor două Coduri Fiscale au fost transmise Parlamentului, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

agerpres.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *