Ceaiul fierbinte poate să contribuie la apariţia cancerului esofagian, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Teheran într-o regiune din nordul Iranului, unde se bea mult ceai negru, iar rata îmbolnăvirilor cu diverse forme de cancer la esofag este una din cele mai ridicate din lume.

Cancerul la esofag, a cărui formă comună se numeşte carcinom scuamocelular, face peste 500.000 de victime în fiecare an, la nivel mondial, au anunţat autorii acestui studiu publicat în revista British Medical Journal.

În Europa şi în America de Nord, maladia este provocată, în principal, de fumat şi consumul de alcool, afectând mai mult bărbaţii decât femeile. Mai multe studii anterioare au susţinut teoria potrivit căreia băuturile consumate la temperaturi ridicate reprezintă un factor de risc.

Cercetătorii de la Universitatea din Teheran au investigat cu atenţie provincia Golestan, din nordul Iranului, deoarece ea prezintă una dintre cele mai ridicate rate de îmbolnăvire din lume. Cu toate acestea, locuitorii din această provincie fumează foarte puţin şi consumă puţin alcool, însă femeile sunt la fel de afectate ca şi bărbaţii. În schimb, în această provincie se bea foarte mult ceai.

Oamenii de stiinta au comparat obiceiurile de consum ale 300 de persoane suferind de carcinom scuamocelular cu cele ale 571 de persoane sănătoase, din aceeaşi regiune. 97% dintre participanţii la studiu consumau cu regularitate ceai negru, în medie, peste un litru pe zi.

39% dintre participanţi consumau ceaiul la o temperatură de sub 60 de grade Celsius, 39% – la temperaturi de60-64 de grade Celsius, iar 22% – la peste 65 de grade Celsius.

Potrivit rezultatelor acestui studiu, servirea ceaiului la temperaturi ridicate (65-69 de grade Celsius) dublează riscul de apariţie a cancerului esofagian, iar consumul ceaiului fierbinte (la peste 70 de grade Celsius) contribuie la creşterea de opt ori a acestei probabilităţi.

În opinia cercetătorilor, acest efect al ceaiului fierbinte poate fi explicat prin arsurile termice repetate, în urma cărora epiteliul devine sensibil în faţa unor factori mutageni sau cancerigeni. Mecanismul prin care temperatura înaltă facilitează dezvoltarea tumorilor va trebui să fie studiat în continuare.

 

frunza-verde.ro