Peste o mie de elevi de la școli din București, Târgoviște, Voluntari, Titu, Ploiești și Tg Neamț au fost primiți, miercuri, la Baza militară 90 Transport Aerian de la Otopeni, vizita având loc în cadrul săptămânii “Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun”.

Reprezentanții Ministerului Apărării au declarat, pentru AGERPRES, că au fost expuse în bază, pentru această acțiune, avioane C130 Hercules, C-27 J Spartan, AN-26, trei elicoptere IAR 330 Puma, un tun și o instalație de rachete.

Copiii au fost impresionați cel mai mult de avioane și elicoptere, având permisiunea, în această zi, să se urce pe scaunele piloților.

agerpres.ro