Naufragiul unui trauler încărcat cu imigranți în noaptea de sâmbătă spre duminică, în largul coastelor libiene, ar putea să se fi soldat cu 700 de morți, a anunțat duminică Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (HCR), relatează AFP

Această navă s-a scufundat la circa 110 km de coastele libiene, având la bord peste 700 de persoane, potrivit relatării celor 28 de supraviețuitori recuperați de o navă comercială, a indicat televiziunilor italiene, Carlotta Sami, purtătoare de cuvânt a HCR în Italia.

Dacă cifrele se confirmă, ar fi cea mai “gravă hecatombă întâlnită vreodată în Mediterana”, a declarat ea.

Circa 21 de cadavre au fost recuperate, conform presei italiene.

Nava a lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică un apel la ajutor primit de gărzile de coastă italiene care au cerut unui cargo portughez să-și schimbe ruta în direcția apelului. La sosirea la fața locului, la circa 220 km sud de insula italiană Lampeduza, echipajul a văzut nava scufundându-se, potrivit HCR. În momentul când cei 700 de imigranți aflați la bord s-au aruncat toți în același timp în apă de aceeași parte la sosirea cargoului portughez s-a produs tragedia, a mai spus Sami.

O importantă operațiune de salvare a fost lansată cu concursul marinei italiene și a celei malteze, a indicat pentru AFP un purtător de cuvânt al marinei malteze.

Alerta a fost dată spre miezul nopții, ora locală (22h00 GMT), potrivit acestuia.

Dacă acest bilanț se confirmă, el se adaugă celor 450 de morți și dispăruți în cursul a două naufragii precedente în mai puțin de o săptămână. Și acolo, relatările supraviețuitorilor au permis stabilirea acestor bilanțuri, în timp ce fluxul de migranți provenind din Libia crește în continuare.

Între 500 și, uneori, 1.000 de persoane în fiecare zi sunt recuperate de grănicerii italieni sau de nave comerciale.

Mai multe organizații internaționale și umanitare au denunțat în ultimele zile delăsarea autorităților europene, reclamând mijloace mai multe.”Este necesară o operațiune ‘Mare nostrum europeană'”, a declarat purtătoarea de cuvânt a HCR din Italia. Operațiunea italiană “Mare nostrum” de salvare a migranților a fost înlocuită prin operațiunea “Triton”, o operațiune de supraveghere a frontierelor mult mai modestă.

agerpres.ro