Merge un om la frizerie să se bărbierească şi îi spune bărbierului că niciodată nu a putut fi bine ras pe obraji.
– Nici o problema, spune bărbierul scoţând o bilă mică, de lemn, dintr-un sertar. Luaţi în gura bila asta şi ţineţi-o între gingii şi obraz.
Omul face asta şi capătă cel mai fin bărbierit din cate a simţit vreodată. Apoi întreabă:
– Şi dacă înghiţeam bila?
– Nicio problemă, o aduceaţi a doua zi înapoi, la fel ca toţiceilalţi clienţi!
Examen la fizică, subiectul: fenomenul ionizării. La sfârşitul examenului, o blondă o întreabă pe colega ei de bancă din timpul examenului:
– Tu ai ştiut?
– Perfect! răspunde aceasta.
– Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, zice blonda, înseamnă că am ştiut şi eu, pentru că am copiat cuvânt cu cuvânt de la tine.
Enervată şi îngrijorată, bruneta care ştiuse îi spune blondei:
– Cum ai putut face una ca asta, acum o să ne prindă şi o să ne pice pe amândouă!
– Fii serioasă, îi răspunde blonda care copiase, n-o să se prindă nimeni, pentru că am mai schimbat şi eu pe ici, pe colo. De exemplu, unde tu ai pus Ion, eu am pus Gheorghe!
Noul preot într-un sat scoţian, după slujbă vrea să facă o chetă pentru renovarea bisericii. Trimite un coşuleţ printre rîndurile de enoriaşi, dar cînd acesta ajunge înapoi e tot gol. Preotul se întoarce către altar îngenunchează şi zice:
– Doamne, Dumnezeule, îţi mulţumesc din inimă că măcar coşul s-a întors…
Într-o noapte întunecată, într-un castel scoţian un oaspete se rătăceşte pe coridoare şi întîlneşte cunoscuta fantomă care îi zice:
– Trăiesc aici de peste 400 de ani!
– Ah, ce bine, zice ăsta, atunci puteţi să-mi spuneţi unde găsesc toaleta…
Un turist vizitează Spania. Plimbându-se pe străzile Madridului intră în cel mai arătos restaurant. Se aşează la masă şi studiază meniul. Se apropie chelnerul şi întreabă:
– Domnul ce serveşte?
– Vă rog să-mi aduceţi cea mai scumpă şi mai reprezentativă mâncare spaniolă.
– Avem aşa ceva, dar o să vă coste binişor.
– Nu contează. Dar vă rog să fie ceva exclusivist!
– Imediat!
Cam într-o oră vine chelnerul şi-i aduce un tacâm generos cu două găluşte cât pumnul, ornate cu cele mai deosebite ierburi şi cel mai scump sos. Clientul le savurează din plin. Mulţumit cere nota şi zice.
– Să ştiţi că n-am mai mâncat nimic mai gustos. Cum se numeşte acest fel de mâncare?
– “Corida”, domnule. Găluştele alea delicioase nu sunt altceva decât testiculele taurului sacrificat astăzi pe Plaza de Toros. Vă costă 5 mii de euro.
Uimit de preţ, clientul achită, dar rămâne, totuşi, satisfăcut. Peste o lună iar vine în Spania, intră cu prima ocazie în acelaşi restaurant şi fără să aştepte meniul, strigă chelnerului cu un gest amical:
– Prietene, “Corida”, te rog.
Chelnerul dă din cap afirmativ şi solemn, după care îi aduce într-o oră tacâmul. De data asta găluştele erau minuscule, dar la fel de bogat ornate. Turistul nostru le-a mâncat şi a cerut nota.
– 10 mii de euro!
– Păi cum se poate una ca asta! se miră clientul. O lună în urmă mi-ai adus un tacâm generos şi acum îmi aduci chestia asta minusculă la un preţ dublu?
– Ştiţi domnule, dumneavoastră aveţi un noroc deosebit: astăzi pe arenă a fost ucis toreadorul.
Un tip la un fast food:
– Bună ziua, vreau 4 shaorme la pachet, vă rog. 2 cu pui, 2 cu vită. În cele cu pui, vreau puiul pe o parte ars, pe o parte crud şi pita arsă. La o shaorma cu vită, vreau carnea crudă în sânge, pita arsă pe o parte şi numai cu castraveţi şi în cealaltă cu vită vreau carnea cărbune, pita arsă şi numai cu ceapă!
– Dar, domnule, ce îmi cereţi e foarte greu de făcut!
– Păi şi ieri cum ai reuşit?
Un tip bătut rău se întâlneşte cu un amic:
– Ce-ai păţit, mă?
– M-au bătut nişte chinezi! Mi-am luat şuturi în cap, în burtă, pe spate! Ce mai, sunt dărâmat!
– Şi pumni nu ai luat?
– Nu, că aveau mâinile ocupate să-şi ţină ochii oblici!
După cină, tatăl le povestea fiilor săi istoria familiei:
– Străbunicul meu a luptat împotriva Rozelor, bunicul meu în războiul împotriva republicanilor, tatăl meu împotriva nemţilor în cel de-al doilea război mondial.
La auzul acestor cuvinte, fiul cel mic spuse:
– Dar ce are familia asta de nu se poate înţelege cu nimeni?
O bancnotă de un leu şi una de cinci sute sute de lei se întâlnesc:
– Şi… ce-ai mai făcut? întreabă cea de 1 leu.
– Eh, păi prin cazinouri, am fost şi într-o croazieră pe Dunăre, m-am plimbat apoi cu o tipă bună prin mall-urile din Bucureşti, am fost şi prin provincie la Pietroasele, am fost şi pe la munte, de-astea… Tu, care mai e viaţa ta?
– Hmm, cele obişnuite… biserică, biserică, biserică…
Un tip intră într-un magazin:
– As dori şi eu un gulaş.
Vânzătorul:
– Sunteţi ungur?
Tipul se enervează:
– Şi dacă ceream ştrudel ma întrebai dacă sunt neamţ, dacă ceream mâncare chinezească mă intrebai dacă sunt chinez?
– Aaaa, nu…
– Şi atunci de ce mă întrebi dacă-s ungur, pentru că am cerut gulaş?
– Nu… Pentru că aici e magazin de electronice, de-aia…
Un actor extrem de pretenţios îi spune regizorului:
– Uite ce e, vorbeşte cu producătorul. Nu accept ca în acest film istoric să se umble cu butaforii. La scena celor două ospeţe, vânatul să fie vânat autentic, vinul de Rin să fie vin de Rin şi păstrăvii sa fie păstrăvi!
După un timp, regizorul vine cu răspunsul:
– Producătorul e de acord, cu condiţia ca, la scena finală, otrava să fie otravă!
Treceam printr-o criză financiară cu adevărat disperată… Ce mai, eram falit! Dându-si seama de lucrul asta, bunică-mea şi-a scos cerceii cu perle de la urechi şi mi-a spus:
– Uite, ăştia au dăinuit peste multe generaţii, sunt foarte valoroşi. Însă te văd strâmtorat şi m-am gândit să ţi-i dăruiesc, poate or să te ajute să ieşi din necaz…
Minunat… Acum arăt ca un nenorocit de homosexual falit!
Un rocker ajunge dimineaţa acasă beat mangă şi dă peste mamă-sa în bucătărie.
– Mamăăăăăăăă ! Mi-e răăăăăăăuuuuu…
– Ce să-ţi dau dragul mamii ca să-ţi treacă?
– Pune-mi o manea, să vărs!
bancuri.net