Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a scris, sâmbătă, pe Facebook, că Victor Ponta continuă spectacolul ipocrit de jelire naţională a lui Liviu Dragnea, transmiţându-i că în 2012, ea şi PNL credeau sincer că ”preşedintele de atunci era toxic, dar din păcate stăteau alături de un om la fel de perfid”.

”Observ că Victor Ponta continuă spectacolul ipocrit de jelire naţională a domnului Liviu Dragnea”, afirmă Alina Gorghiu pe Facebook.

Ea îi transmite lui Victor Ponta: ”În 2012, eu şi PNL credeam sincer că Preşedintele de atunci era toxic pentru România. Din păcate, stăteam alături de un om la fel de perfid ca Traian Băsescu, care în câteva luni intra descălţat la Cotroceni pentru a semna acorduri de coabitare”.

Copreşedintele PNL mai afirmă că, spre deosebire de Ponta, ea nu încearcă ”niciun sentiment de bucurie în privinţa situaţiei domnului Liviu Dragnea, singurul care putea să îi pună sub semnul întrebării mandatul de preşedinte al PSD, după ce şi-a eliminat toţi rivalii”.

”Victor Ponta nu se mulţumeşte doar cu faptul că a scăpat de un adversar intern, vrea să maximizeze profitul şi să asocieze şi PNL cu presupusele fapte ale colegului său de partid, care sunt individuale, nu colective”, apreciază Gorghiu în postarea de pe pagina de socializare.

Premierul Victor Ponta i-a mulţumit, sâmbătă, la Târgu Jiu, “lui Liviu (n.r. – Dragnea, ministrul demisionar al Dezvoltării Regionale, aflat lângă el), care s-a implicat foarte mult în proiectul modernizării stadionului” din municipiu, adăugând că “în România, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”.

Victor Ponta a declarat că decizia instanţei de condamnare a lui Liviu Dragnea pentru campania la referendumul din 2012 necesită clarificarea modului de organizare a campaniei electorale în viitor şi dacă politicienii trebuie să stea în case cu telefonul închis.

“Toţi suntem la fel de nevinovaţi. Mi se pare un lucru pe care orice om de bun-simţ, care nu e speriat de moarte că i se face şi lui un dosar, cred că îl gândeşte ca şi mine. OK, am înţeles condamnarea lui Dragnea ca o condamnare a tuturor, a celor care l-am suspendat pe Băsescu, am făcut campanie pentru referendum, am votat. Dacă Dragnea se ducea şi îi lua preşedinţia de la Băsescu, să şi-o ducă el acasă, era normal, dar când vorbim de ceva ce am făcut toţi şi am făcut bine (…) Toţi mergem pe stradă şi îl luăm pe unul singur, toţi bem apă şi îl luăm pe unul singur”, a spus Ponta într-o conferinţă de presă la Târgu Jiu, susţinută alături de Liviu Dragnea.

El a adăugat că regretă că, la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu, Curtea Constituţională “a omorât cel mai democratic moment al României”, când au votat 7,4 milioane persoane, şi a făcut referire la “nemernicia liderilor PNL” care susţineau demiterea lui Dragnea deşi la rândul lor au participat, în 2012, la campania pentru referendum.

“O să facem la anul campanie stând toţi închişi în case, ne închidem şi telefoanele ca nu cumva să ne sune cineva, dar cum votează oamenii ? După ce, dacă noi stăm toţi închişi în case ?”, a mai afirmat Ponta.

mediafax.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *