Mici detalii ne împiedică să profităm din plin de calităţile alimentelor pe care le consumăm, avertizează cotidianul spaniol El Pais, prezentând în acest sens o serie de greşeli pe care trebuie să le evităm.

Este greşit să bem în grabă sucul de portocale

Să arunce primul piatra cel care nu a rostit sau auzit în vreun moment al vieţii sale îndemnul: ‘Bea repede sucul, ca să nu-şi piardă vitaminele’. În realitate, chiar dacă am aştepta 12 ore, vitamina C ar fi tot acolo, după cum au constatat mai multe studii care în 2014 au fost preluate într-un articol publicat în ‘Revista Espańola de Nutrición Humana y Dietética’. Potrivit cercetătorilor, pentru a avea loc o diminuare considerabilă a cantităţii de vitamina C ar trebui să existe ‘condiţii extreme’, precum aceea ca sucul să fie încălzit la 120 de grade Celsius. ‘Vitamina C se păstrează perfect în suc până la 12 ore, chiar dacă acesta ar putea deveni mai amărui’, susţin semnatarii articolului.

Este greşit să fierbem broccoli

În ceea ce priveşte broccoli, gătitul la abur nu afectează prea mult vitamina C, în timp ce fierberea lui în apă îi reduce semnificativ capacitatea antioxidantă, potrivit mai multor studii. ‘Cel mai important este să fie luat (ca orice produs de horticultură) la maturitate, de preferat ecologic şi să fie consumat crud sau gătit la abur ori fiert în foarte puţină apă, pentru a-şi păstra toate proprietăţile’, afirmă Elena Soria, nutriţionist la Clinica Menorca. María José Crispín, nutriţionist din cadrul aceluiaşi centru, sugerează ca, în cazul în care se optează pentru fierbere, să se bea şi apa în care a fiert broccoli.

Este greşit să adăugăm lapte în ceai

Ceaiul are un efect protector asupra sistemului cardiovascular, dar dacă îl consumăm cu lapte, această superputere este anulată complet, potrivit unui studiu publicat în ‘European Heart Journal’. ‘Ceaiul este un produs natural cu aromă, culoare şi savoare unice, care sunt afectate când se adaugă laptele. În plus, cazeina din lapte i-ar altera sau diminua proprietăţile antioxidante şi anticancerigene’, spune Isabel Artero, director şi fondator al centrului Cuerpo Libre.

Este greşit să aruncăm zerul când consumăm un iaurt

Unul dintre primele lucruri pe care majoritatea oamenilor îl fac când deschid un borcan cu iaurt este să verse lichidul albicios care pluteşte în partea superioară. Deşi aspectul nu este prea apetisant, este vorba despre zer, iar aportul său de proteine este foarte important. ‘Este format în mod fundamental din apă şi săruri minerale şi este bogat în calciu şi fosfor, motiv pentru care nu ar trebui să-l îndepărtăm’, explică nutriţionista Isabel Artero. Aceasta recomandă ca zerul să fie băut sau amestecat cu iaurtul.

Este greşit să tăiem căpşunile în bucăţi

Curăţarea de coajă, tăierea sau modificarea formei unui fruct conduc la modificarea proprietăţilor fizico-chimice din cauza reacţiilor enzimatice (oxidare) legate de deteriorare, potrivit manualului de conservare a fructelor şi legumelor al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). ‘Contactul cu aerul produce oxidare şi pierderi de vitamina C. Şi lumina influenţează în sensul pierderii de substanţe nutritive în mod indirect, favorizând o serie de reacţii care au loc când alimentul este în contact cu aerul. Afectează mai ales provitamina A sau betacarotenul’, spune María José Crispín, care recomandă prepararea căpşunilor cu foarte puţin timp înainte de a fi consumate, adăugarea câtorva picături de suc de lămâie şi acoperirea recipientului în frigider până în momentul servirii.

Este greşit să frigem carnea la grătar

Trebuie să avem grijă când frigem carnea la frigare sau grătar, pentru că se formează două substanţe care fac să crească riscul de cancer. Este vorba despre aminele heterociclice (AHC) şi hidrocarburile aromatice policiclice (HAP) care se formează când carnea este supusă unor temperaturi ridicate (+ 150 grade Celsius) şi timp îndelungat, semnalează Isabel Artero.

Potrivit Asociaţiei spaniole împotriva cancerului (Asociación Espańola contra el Cáncer), ‘este important să se evite alimentele la grătar, pentru că sursa de căldură atinge temperaturi înalte şi, în plus, alimentul este în contact direct cu acesta şi se arde mai uşor, producându-se benzopireni (substanţe cancerigene)’.

Giuseppe Russolillo Femenías, preşedinte al Fundaţiei spaniole de dieteticieni-nutriţionişti (Fundación Espańola de Dietistas-Nutricionistas), recomandă să se limiteze acest tip de tehnică culinară. Potrivit dieteticianului, când carnea este prăjită uşor sau friptă la tigaie, se creează un strat protector pentru proprietăţile alimentului, dacă se foloseşte ‘o cantitate generoasă’ de ulei de măsline virgin.

sursa