Poliţia Locală a Sectorului 2 a început să-i amendeze pe cei care mănâncă seminţe, beau în public şi fac mizerie.

Potrivit unui comunicat, trei persoane au fost deja amendate, cu câte 50 de lei, pentru că au mâncat seminţe, două persoane au fost amendat pentru că au consumat alcool în locuri publice, iar acţiunea ste la început, potrivit unui comunicat publicat pe Facebook: ”Ne aflăm în plină vară, iar activitatea preferată a multor bucureşteni este să stea pe bancă în parcuri să mănânce seminţe, aruncând cojile pe domeniul public şi să consume băuturi alcoolice.

Este motivul pentru care Poliţia Locală Sector, prin Serviciul Ordine Publică şi Serviciul Protecţia Mediului a derulat, în data de 11 august a.c, în Parcul Plumbuita, o acţiune de informare şi sancţionare a persoanelor fizice care nu întreţin curăţenia în locurile publice/parcuri şi care au consumat băuturi alcoolice în aceste spaţii.

Faptele contravenţionale depistate şi sancţionate de poliţiştii locali, au constat în sancţionarea a două persoane, conform Legii 61/1991, pentru consum de băuturi alcoolice, cu amenzi în valoare de 200 lei şi a trei persoane, conform HCLS2 nr. 34/2014, pentru aruncarea cojilor de seminţe pe saţiul verde, cu amenzi în valoare totală de 150 lei.Poliţia Locală Sector 2 va continua aceste acţiuni în toate parcurile şi locurile publice din sector!”.

gandul.info