Traficul pe DN 5 este aglomerat, sâmbătă, la ieşirea din ţară prin Vama Giurgiu-Ruse, unde s-a format o coloană de maşini care se întinde pe aproximativ cinci kilometri, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste Dunăre.

Circulaţia pe DN 5 la ieşirea din ţară a început să se aglomereze sâmbătă dimineaţă, iar la ora transmiterii acestei ştiri în zonă s-a format o coloană de maşini care se întinde pe aproximativ cinci kilometri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Giurgiu, Cristian Şuţă, un număr mare de camioane aşteaptă pe drumul către vamă pentru a trece frontiera spre Bulgaria.

El a precizat că autovehiculele sunt lăsate să intre alternativ de pe fiecare sens de mers, timp de o jumătate de oră, pe podul peste Dunăre, care a intrat în reparaţii şi pe care se poate circula doar pe o singură bandă.

Poliţişti de frontieră, agenţi de la Rutieră, dar şi poliţişti locali acţionează pentru fluidizarea traficului.

Şuţă a mai spus că oamenii legii se aşteaptă ca traficul în vamă să fie aglomerat şi spre sfârşitul lunii, când cetăţeni din ţări precum Turcia sau Bulgaria, care lucrează în state ale UE şi care acum se află în vacanţă în ţările lor, se vor întoarce la muncă în străinătate.

Podul de la Giurgiu, cunoscut şi sub denumirea de “Podul Prieteniei”, este construit din oţel şi leagă malul nordic românesc de malul sudic bulgăresc, respectiv oraşele Giurgiu şi Ruse.

Podul, care are o cale ferată simplă în partea inferioară şi o şosea cu două benzi de circulaţie în partea superioară, a fost dat în exploatare în anul 1954.

Sursa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *