Presa şi poliţia britanică vorbeşte în termeni elogioşi despre Cosmin Cocora
Un eminent student român în vârstă de 24 de ani a murit în Marea Britanie. Şoferul care a produs acest accident a fugit de la locul faptei. Presa şi autorităţile din Regatul Unit vorbesc în termeni elogioşi despre fostul student, Cosmin Cocora.
Deşi ne-am obişnuit ca despre românii de pretutindeni să se vorbească în termeni nu foarte plăcuţi, francezii şi britanicii fiind unii dintre cei mai înverşunaţi contestatari ai emigranţilor români din ţările lor, iată ca, din când în cand, aceştia au şi cuvinte de laudă la adresa semenilor noştri, fapt ce nu poate decât să ne bucure, dacă unele dintre aprecieri nu ar fi făcute după tragedii, aşa cum s-a întâmplat de această dată.
Românii de pretutindeni dar în special cei care locuiesc şi muncesc în Marea Britanie sunt în stare de şoc după ce un tânăr student român, în vârstă de doar 24 de ani, care studia la College University din Londra a fost accidentat mortal de o maşină. Şoferul microbuzului GMC, de culoare argintie, a dispărut după ce l-a accidentat pe tânăr. Evenimentul s-a produs în Lancashire pe A6 Garstang Road.
Potrivit Daily Mail, care îl numeşte pe Cosmin Cocora “student eminent“, poliţia britanică încearcă acum să îl prindă pe făptaş şi să reconstituie orele de dinaintea accidentului, drept pentru care a cerut ajutorul populaţiei. “Încercăm acum să găsim pe oricine poate să ne spună mai multe despre Cosmin şi despre ce a făcut el în orele dinaintea accidentului. Din câte am reuşit să aflăm până acum, studentul român era o persoană liniştită ce trăia fără a-i deranja pe cei din jur, în St. Annes, unde se mutase din România pentru a studia. Cu puţină vreme înainte de a fi ucis, băiatul a fost văzut în Preston ducând cu el o cutie de chitară, un rucsac negru şi trăgând după el un troliu, pe care deocamdată nu reuşim să-l localizăm şi suntem foarte determinaţi să-l gasim pentru a elucida acest incident. Dacă cineva poate oferi orice fel de informaţii este rugat să o facă pentru a le putea aduce puţină alinare rudelor tânărului, care vor să ştie de ce a murit unicul lor copil. Facem de asemenea apel la toţi şoferii care au tranzitat zona în acea zi şi au vazut ceva, să ne contacteze pentru a ne oferi toate informaţiile pe care le deţin”, a spus sergentul Tracey Ward, unul dintre anchetatorii incidentului.
Accidentul s-a produs pe 22 decembrie 2015.
sursa: http://ro.blastingnews.com