Era navetistă la Şcoala din Poieni, acum predă la Universitatea din New Jersey

Da, Mihaela este acum, cu si­gu­ranţă, un om fericit! Are o carieră de care oricine poate fi mândru, dar şi o familie frumoasă. Lucruri care, în urmă cu câţiva ani, când făcea naveta la ţară cu cizmuliţe în picioare, păreau de basm. Povestea ei este dovada vie că, prin studiu şi curajul de a-ţi căuta şansa oricât de departe, poţi ajunge în câţiva ani să ai o carieră de succes, la care mulţi doar visează.

Mihaela Epurianu, căsătorită, Dranoff, a fost din 1998 până în 2004 profesor la şcolile săteşti din Poeni, din Santa Mare, la liceul din comuna Victoria şi la şcoala gimnazială din Dancu. Apoi, brusc, şi-a aruncat cât colo cizmele de navetistă şi a plecat în SUA. Mai întâi ca studentă la un program de master în Psihologia Clinică a Copilului şi a Adoles­centului, şi mai apoi ca doctorand în Psihologie Clinică. În prezent se poate considera împlinită: în nu­mai câţiva ani a ajuns psiholog şi cadru universitar apreciat în New Jersey.

Obstacole de navetistă

La Iaşi, Mihaela, acum în vârstă de 40 de ani, a absolvit Univer­sitatea „Al.I. Cuza“, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţele Educaţiei.

„Aici, în SUA, lucrez ca psiholog la un cabinet particular, unde majoritatea pacienţilor sunt imigranţi din diverse ţări. De asemeena, lucrez şi ca profesor la Montclair State University din New Jersey, unde predau cursuri în departamentul de psihologie. Specializarea postdoctorală în farmacologie clinică este de fapt un program de Master online pe care îl fac din dorinţa de a învăţa mai multe despre tratamentul me­dicamentos al diverselor afecţiuni psihologice. În cei 4 ani în care am predat în Iaşi m-am luptat cu obstacole mai mult sau mai puţin tipice situaţiei de profesor înce­pător. În acei ani mi-a venit ideea să studiez mai mult psihologia, mai ales cea a copilului şi a adolescentului. În România aveam mulţi elevi care veneau cu situaţii personale disperate şi îmi cereau sprijinul, mulţi dintre ei copleşiţi de traume şi resimţind efectele negative ale contextului politic şi economic din România la sfâr­şitul anilor ’90“, îşi aminteşte Mihaela.

De la profesor navetist, ieşeanca a ajuns să fie iubită de studenţii din SUA, care sunt captivaţi de metodele didactice interactive şi inovatoare cu care aceasta lucrea­ză. Mărturiseşte că experienţa din SUA este foarte diferită de anii de studenţie din Iaşi. A fost imediat captivată de faptul că studiile nu erau doar teoretice, ci şi aplicate la situaţii reale, prin practica obligatorie.

„Datorită bazei teoretice solide cu care am venit din Ro­mânia şi a obişnuinţei de a citi şi de a scrie lucrări aprofundate pe teme relevante, cerinţele de la mas­ter şi doctorat nu au fost greu de îndeplinit. Am venit din Româ­nia şi cu sârguinţa şi seriozitatea pe care mi-au cultivat-o părinţii mei, care m-au încurajat mereu să iau şcoala în serios şi să nu mă dau bătută de obstacolele care îmi ies în cale. Ei au înţeles pasiunea mea pentru studiul limbii engleze încă din şcoala generală, şi mi-au acordat tot sprijinul necesar pentru a studia aprofundat această disciplină. Le datorez lor faptul că mi-au fost modele de onestitate, dăruinţă, căldură sufletească şi respect reciproc“, spune profeso­rul ieşean din New Jersey.

Studenţii ei seamănă cu cei de la Iaşi

Acum poeşteşte cu drag despre studenţii ei americani, care se asea­mănă cu cei din România, în ciuda diferenţelor de cultură, educaţie şi mentalitate. După păre­rea ei, ritmul de maturizare este cam acelaşi. Aceasta povesteşte că în New Jersey are mulţi studenţi care se întreţin singuri, lucrează la un job sau două şi ţin pasul şi cu şcoala. Are şi studenţi mai în vârstă, oameni care doresc să facă o facultate chiar dacă nu mai au douazeci de ani, studenţi care vin din familii cu situaţii materiale foarte bune şi care au tot sprijinul necesar de acasă şi care îşi permit o adolescenţă mai prelungită, pentru că sunt protejaţi de realităţile dure ale lumii în care trăim.

„Dar majo­ritatea sunt pe undeva pe la mij­loc, ca venit şi statut social, şi de­vin conştienţi de responsabilităţile lor de adult în anii facultăţii. Mulţi sunt copii de imigranţi la prima generaţie din familiile lor care ajung pe băncile unei universităţi, şi sunt foarte ambiţioşi şi pasionaţi de studii. Cred că studenţii din România se confruntă cu obstacole similare, majoritatea legate de probleme financiare, dar şi de posibilitatea de a folosi studiile într-un fel productiv după absolvirea facultăţii. Petrec mult timp cu studenţii mei discutând despre ce pot face pe piaţa forţei de muncă cu diploma lor de ab­solvire şi în ce fel pot aplica în viaţa de zi cu zi cunoştinţele do­bândite în facultate“, ne explică Mihaela Dranoff.

Ca şi studenţii de la noi, şi cei din New Jersey sunt adesea intimidaţi de examene şi de eseurile mai lungi de o pagină. Spre deosebire de cei din Româ­nia, studenţii ei sunt obişnuiţi cu testele tip grilă. Mihaela încearcă adesea să introducă metode mo­derne de predare, pentru a le atrage atenţia.

„Apelez des la colegii de la serviciul de informatică şi tehnologie din campus pentru a afla cum pot să îmi organizez cursurile într-o manieră captivantă pentru studenţi, ţinând cont de tendinţa tinerilor de astăzi de a se baza pe tehnologie şi pe stimuli vizuali“, adaugă ea.

Şi, pentru că îşi doreşte să ajute ori de câte ori i se cere, vine în ţară destul de des. În prezent, colaborează cu o organizaţie din Iaşi, „Steluţe pe Pă­mânt“, unde a participat în aprilie 2015 la organizarea unor ateliere pe diverse teme legate de psihologia copilului cu şi fără nevoi speciale.

sursa: ziaruldeiasi.ro