La solicitarea Asociației românilor din Norvegia, prin presedintele său, domnul Emanuel Sorin Cioacă, am fost rugat să explic cazul Bodnariu din punctul de vedere al legislației norvegiene.
În calitate de cetățean român-norvegian care lucrează de peste 20 de ani ca director-general în diferite scoli si grădinițe din Oslo, am colaborat îndeaproape cu Barnevernet (Protecția Copilului) din Norvegia deoarece această colaborare constituie una din atribuțiile mele de serviciu.
Potrivit Barnehageloven (Legea grădiniței) § 22 toate cadrele didactice sunt obligate să dea informații din proprie inițiativă, trecând chiar peste principiul confidențialității, serviciului de Protecție a Copilului atunci când există motive să se creadă că are loc maltratarea copiilor în familiile lor sau există alte forme de neglijare gravă. Vreau în acelasi timp să menționez că legea este imperfectă: cadrele didactice sunt obligate să dea aceste informații Protecției Copilului (Barnevernet) chiar si dacă există numai suspiciuni cu privire la faptele respective, si nu dovezi! Aceasta este cauza pentru care, de multe ori, s-au comis greseli si abuzuri regretabile din partea Protecției Copilului.
Conform codului penal norvegian § 196 (2005) si § 139 (1902) serviciul Protecția Copilului este obligat să intervină imediat atunci când este vorba de violență în relațiile familiale sau în caz de abuzuri sexuale, preluând copiii si reclamând cazul poliției.
Barnevernet (Protecția Copilului) are obligația de confidențialitate conform legii administrației § 13 si legii Protecția Copilului § 6-7 si nu poate da informații despre cazul respectiv. Dar, mai mult, Protecția Copilului inițiază investigația necesară în paralel cu ancheta poliției si pentru a proteja situația copilului si a preveni influența asupra explicațiilor libere ale acestuia, nu informează părinții despre ancheta în curs sau despre reclamația către poliție decât după efectuarea acestora si consultările cu poliția.
Citeste continuarea pe : jurnaldenord.info