Atunci când oamenii ies la pensie gândesc, poate, că a venit acel moment al vieţii în care vor respira bucuria liniştită a bătrâneţii… se vor bucura de nepoţi… vor merge în staţiuni, la tratament… sau, pur şi simplu, vor avea mai mult timp pentru ei. Plictisitor, ar spune cei prin ale căror vene curge încă energie greu de stăpânit! Există cazuri în care, pentru aceştia, viaţa abia în acel moment începe! Acceptă provocări, încep să muncească în alt domeniu, se mută în altă ţară, călătoresc până la capătul pământului şi îşi transformă în realitate dorinţele… mai vechi. Descrierea i se potriveşte doamnei Maria. O româncă din Piatra Neamţ care a lucrat trei decenii şi jumătate ca educatoare şi care a decis să lase România în urmă cu cinci ani, când avea 55 de ani, şi doar ce ieşise la pensie. Acum lucrează pentru o familie de englezi ce locuiesc în Lothersdale, un orăşel aflat în Parcul Naţional Yorkshire. Şi este mai fericită ca oricând!
Niciodată nu e prea târziu
Cei care îşi spun că vârsta poate fi un obstacol în atingerea visurilor şi a dorinţelor ar trebui să se gândească de două ori… sau de cinci ori, înainte de a da vina pe timpul care a trecut peste ei. Pentru că, aproape mereu, vorba românească „niciodată nu este prea târziu” s-a dovedit a fi nu o simplă vorbă, ci o dovadă de realitate. Iar povestea Mariei este încă o confirmare. La vârsta la care mulţi români s-ar teme să plece în străinătate, doamna Maria a pornit în aventura vieţii sale. Avea 55 de ani şi tocmai ieşise la pensie.
„Acum am 60 de ani, dar la 55 de ani m-am decis să las tot în spate. Am avut o viaţă agitată în România, am trecut prin multe greutăţi, că, la un moment dat, mi se păreau că sunt ceva normal. Am fost educatoare 35 de ani şi am fost solicitată la maximum. Am iubit copiii enorm şi mi-a plăcut această meserie foarte mult… dar, în acelaşi timp, am avut şi o căsătorie grea. Am crescut un băiat frumos, care acum este realizat, şi după ce am ieşit la pensie, am zis, gata, plec… mai ales că mi-am dorit toată viaţa să călătoresc şi nu am avut şansa de a o face. Aşa că am vrut să schimb ceea ce trăiam şi m-am gândit la Anglia, pentru că este o ţară bogată şi plină de istorie. Limba engleză… ceva-ceva mai ştiam. Dar am luat şi lecţii timp de câteva luni de la o prietenă care era profesoară. Şi aşa m-am hotărât să vin în Anglia. Iar când am ajuns aici, am realizat că tot ceea ce învăţasem acasă nu s-a potrivit deloc cu ceea ce era aici. A fost foarte dificil, dar atât de mult mi-am dorit să învăţ că, după şase luni, am început să vorbesc… şi toată lumea s-a mirat. Am avut de acasă cursurile de limba engleză de la Eurocor… am venit cu o carte de trei kilograme şi jumătate în avion. Atât au cântărit toate paginile pe care le-am printat”, ne povesteşte Maria despre ceea ce a determinat-o să lase România.
citeste mai multe pe : diasporaro.com