Prețurile la principalele alimente pentru care guvernele Ciolacu 1 și 2 au plafonat adaosul comercial s-au dublat în ultimii doi ani, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS).
Conform indicilor Prețurilor de Consum (IPC) din august 2025, majorările față de august 2023 sunt semnificative: pâinea albă simplă s-a scumpit cu 111,54%, fasolea cu 110,37%, carnea de porc cu 106,39%, carnea de pui cu peste 110%, laptele cu 111,17%, brânza cu 111,36% și ouăle cu 110,48%.
Cele mai mari creșteri au fost înregistrate la mere (184,24%), roșiile de câmp (161,9%) și castraveții de câmp (142,59%).
În schimb, unele produse s-au scumpit mai puțin: ceapa (77,84%), făina albă (80,80%) și mălaiul (86,17%).
Controverse politice privind plafonarea
Plafonarea prețurilor a fost decisă inițial de fostul premier PSD Marcel Ciolacu și prelungită succesiv până în mandatul actualului prim-ministru Ilie Bolojan, care a refuzat să mai mențină măsura după 1 octombrie.
PSD a susținut public măsura, prezentând-o ca o protecție pentru consumatori, însă datele INS arată că, pe termen lung, plafonarea nu a împiedicat creșterea accelerată a prețurilor.
În cadrul coaliției de guvernare, PSD a fost de acord ca plafonarea să nu mai fie prelungită, pentru a sprijini echilibrarea bugetului public.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.

















