E.S. Chen Feng, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România: „Indiferent de schimbările situaţiei internaționale, China și România și-au menținut întotdeauna respectul reciproc și tratamentul egal”

Data:


Marți, 23 septembrie 2025, cu ocazia celebrării a 76 de ani de la fondarea Republicii Populare Chineze, Ambasada de la București a organizat Recepția de Gală destinată acestui eveniment. Au luat parte peste 300 de participanți, reprezentanți ai Guvernului României, oameni politici, ai Ambasadelor din România, precum și exponenți de marcă ai mediului de afaceri, cultural și academic. Mesajele transmise atât de noul Ambasador al R.P. Chineze în România, E.S. Chen Feng, cât și de Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, doamna Ana Cristina Tinca, au relevat faptul că între cele două țări există o relație de prietenie statornică și că ambele părți caută soluții pentru o mai mare dinamică a schimburilor comerciale și culturale.

Prezentăm în continuare discursul domnului Ambasador Chen Feng, din cadrul recepției de Ziua Națională organizată în cinstea celebrării a 76 ani de la fondarea Republicii Populare Chineze:

„Bine ați venit la recepția în cinstea celebrării a 76 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze. Aș dori ca, în numele Ambasadei Chinei în România, să exprim sincere mulțumiri față de prietenii noștri români din toate sferele de activitate, care au susținut de-a lungul timpului dezvoltarea Chinei și care s-au implicat activ în prietenia sino-română, precum și să transmit urări festive tuturor compatrioților chinezi care lucrează, studiază și trăiesc în România!

De la fondarea Republicii Populare Chineze acum 76 de ani, sub conducerea Partidului Comunist Chinez, poporul chinez a mers mai departe cu perseverență și determinare, atingând rezultate remarcabile în dezvoltarea socială și economică și pavând cu succes drumul spre modernizare cu caracteristici chinezești, astfel poziționând China pe cursul istoric ireversibil al marii sale renașteri.

China promovează o politică externă independentă, de sine stătătoare și de pace, fiind angajată în apărarea păcii și stabilității mondiale, în promovarea echității și justiției internaționale și în avansarea construirii unei comunități cu un viitor împărtășit pentru omenire. Nu cu mult timp în urmă, Președintele Xi Jinping a prezentat Inițiativa Guvernanței Globale, oferind soluția și înțelepciunea Chinei pentru consolidarea și îmbunătățirea guvernanței globale.

La începutul acestei luni, China a organizat la Beijing un eveniment grandios pentru a comemora cu solemnitate cea de-a 80-a aniversare a victoriei poporului chinez în Războiul de Rezistență împotriva Agresiunii Japoneze și în Războiul Mondial Antifascist. Scopul acestei comemorări este de a păstra vie memoria istoriei, de a onora eroii căzuți, de a prețui pacea și de a privi cu speranță către un viitor luminos.

China va rămâne pentru totdeauna o forță globală dedicată păcii, stabilității și progresului. Dorim să colaborăm împreună cu întreaga lume, luând istoria drept învățătură și susținând valorile păcii, pentru a construi un viitor mai bun, cu pace durabilă și prosperitate comună pentru omenire, luând istoria drept învățătură și susținând valorile păcii.

Doamnelor și domnilor,

Popoarele noastre se bucură de o istorie îndelungată a schimburilor. Încă din secolul al XVII-lea, Nicolae Milescu Spătarul a călătorit în China, unde a scris lucrarea „Jurnal de călătorie în China”. La începutul secolului XX, poeziile marelui poet român Mihai Eminescu au fost introduse în China, bucurându-se de aprecierea a generații întregi de cititori chinezi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soții Clejan, David Iancu și alți prieteni români au călătorit până în China pentru a sprijini cauza eliberării poporului chinez, faptele lor rămânând astfel veșnic consemnate în istorie.

România se numără printre primele țări care au stabilit relații diplomatice cu Republica Populară Chineză. În fiecare an, odată cu sărbătorirea Zilei Naționale a Chinei, mai scriem un nou capitol în relațiile diplomatice de lungă durată dintre China și România.

De-a lungul celor 76 de ani, indiferent de schimbările situaţiei internaționale, China și România și-au menținut întotdeauna respectul reciproc și tratamentul egal. Mai mult, cele două părți s-au susținut constant în chestiuni ce privesc interesele lor de nucleu, consolidând astfel o prietenie autentică care a rezistat încercării timpului. Partea chineză apreciază faptul că partea română susține politica o singură China în tematica Taiwan, care constituie temelia politică a relațiilor bilaterale dintre China și România.

Un vechi proverb chinezesc spune așa: „Haina nouă te-mpodobește, dar prietenul vechi te ocrotește” (hainele noi sunt mai bune decât cele vechi, iar prietenii vechi sunt mai buni decât cei noi). China și România sunt prieteni vechi, iar noi prețuim profund prietenia trainică, sinceră și statornică dintre cele două state.

În ultimii ani, liderii celor două țări au menținut schimburi la nivel înalt prin diverse mijloace, ghidând în mod constant direcția relațiilor dintre China și România. Cooperarea economică și comercială a înregistrat rezultate remarcabile, volumul comerțului bilateral atingând noi recorduri în fiecare an, iar potențialul de cooperare în diverse domenii continuă să se extindă. Schimburile culturale și interumane s-au intensificat, generând rezultate bogate în multiple domenii.

De la sfârșitul anului trecut, China a implementat o politică unilaterală de scutire de viză pentru cetățenii români, astfel că, în primele șapte luni ale acestui an, numărul românilor care au intrat în China a crescut cu aproape 80%. Dezvoltarea cooperării dintre China și România a oferit, de asemenea, un sprijin puternic pentru implementarea de înaltă calitate a Inițiativei Belt and Road, precum și pentru cooperarea China–Europa și China–Țările din Europa Centrală și de Est. Prin eforturi comune, Parteneriatul Amplu de Prietenie și Cooperare dintre China și România este sigur că va avea un viitor mai bogat și mai promițător.

În final, doresc prosperitate atât Chinei, cât și României, fericire și bunăstare popoarelor lor și fie ca prietenia dintre China și România să dăinuie veșnic!”



Link Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare