Prim-ministrul Georgiei acuză UE de implicare politică

Data:


Foto – Arhivă

Prim-ministrul Georgiei, Irakli Kobahidze, a declarat duminică că protestatarii care au încercat să forțeze intrarea în palatul prezidențial au urmărit să răstoarne guvernul.

În același timp, liderul georgian a acuzat Uniunea Europeană de implicare în politica internă a țării.

Potrivit acestuia, aproximativ 7.000 de persoane au participat la miting, dar „încercarea lor de a răsturna ordinea constituţională” nu a reușit, în ciuda sprijinului extern.

„Au trecut la acţiune, au început tentativa de răsturnare, aceasta a eşuat şi pe urmă au început să se distanţeze de ea”, a spus premierul, citat de Interpress.

Acuzații directe la adresa Uniunii Europene

Kobahidze a subliniat că „nimeni nu va scăpa de răspundere. Aceasta include răspunderea politică”, acuzându-l pe ambasadorul UE la Tbilisi, Pawel Herczynski, de amestec.

„Ştiţi că anumite persoane din străinătate şi-au exprimat chiar sprijinul direct pentru toate acestea, pentru anunţata tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale. În acest context, ambasadorul Uniunii Europene în Georgia poartă o responsabilitate specială. Ar trebui să iasă, să se distanţeze şi să condamne ferm tot ceea ce se întâmplă pe străzile din Tbilisi”, a afirmat prim-ministrul.

Proteste masive la Tbilisi

Sâmbătă, zeci de mii de oameni au demonstrat împotriva guvernului, în contextul alegerilor locale și al crizei politice dintre putere și opoziția pro-europeană.

Mulțimea a mărșăluit spre palatul prezidențial, iar unii protestatari au încercat să pătrundă în clădire.

Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanții și a împiedica escaladarea violențelor.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.





Link Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare