Criza politică din Franța: Macron îi acordă 48 de ore lui Lecornu pentru „ultime negocieri” și spune că „îşi va asuma responsabilitatea” în cazul unui nou eşec

Data:


Premierul francez demisionar Sebastien Lecornu. Foto: Stephane Mahe / AFP / Profimedia

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat pregătit luni „să-şi asume responsabilitatea” în cazul unui nou eşec al discuţiilor, dându-i premierului demisionar Sebastien Lecornu un termen de 48 de ore pentru „ultimele negocieri”, informează France Presse, citând surse din anturajul preşedintelui francez.

Prin acest mesaj, şeful statului, care a exclus mereu până acum opţiunea unei demisii, pare să facă să planeze ameninţarea unei noi dizolvări a Adunării Naţionale, după cea din 2024, comentează AFP.

„Îi voi spune şefului statului miercuri seară dacă aceasta este posibil sau nu pentru ca el să poată să tragă toate concluziile care se impun”, a reacţionat pe rețeaua X Sebastien Lecornu.

Fostul ministru francez al economiei Bruno Le Maire, a cărui nominalizare la conducerea Ministerului Apărării a grăbit demisia premierului Sebastien Lecornu, a anunţat luni pe X că renunţă să participe la guvern pentru a „permite reluarea negocierilor”

„Am propus în cursul dimineții președintelui Republicii să mă retrag din guvern și să transfere responsabilitățile mele de ministru al apărării premierului” demisionar, a scris Le Maire, afirmând că „dorește ca această decizie să permită reluarea discuțiilor în vederea formării unui nou guvern de care Franța are nevoie”.

Numirea sa duminică a suscitat indignarea partidului de dreapta Republicanii (Les Republicains / LR), care vede în Bruno Le Maire un simbol al derapajului bugetar din ultimii ani al guvernului macronist și care în consecință a contestat participarea sa în guvernul abia format, relatează Agerpres.

În mai puțin de 14 ore după anunțul privind componența guvernului, criticat imediat și amenințat cu implozia, premierul Sebastien Lecornu și-a prezentat luni dimineața demisia președintelui Emmanuel Macron.

Luni după-amiază, șeful statului i-a cerut în cele din urmă lui Lecornu să întreprindă „până miercuri seara ultimele negocieri”, potrivit președinției.

Macron i-a fixat ca obiectiv „să definească o platformă de acțiune și de stabilitate pentru țară”, la câteva ore doar după anunțarea demisiei lui Lecornu în cursul dimineții.

Partidul de extremă dreapta RN a reacționat la anunțul demisiei premierului Lecornu: „(Președintele) Macron trebuie acum să aleagă: dizolvă parlamentul sau demisionează, și asta rapid!”.





Link Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare