imaginile devin probe în instanță

Data:


Foto – Arhivă

Lupta împotriva deșeurilor ilegale intră într-o nouă etapă în România. Garda Națională de Mediu folosește, începând din această toamnă, drone performante pentru a identifica din aer gropile clandestine de gunoi și zonele poluate. Imaginile captate de echipamente vor putea fi folosite ca probe în instanță, fără ca inspectorii să fie nevoiți să fie prezenți la fața locului.

Primele zboruri de test s-au desfășurat în județul Bihor, unde comisarii de mediu au descoperit deja suprafețe întinse acoperite cu gunoaie. La marginea localității Ineu, o dronă a filmat aproximativ zece hectare de teren transformate în depozit ilegal de deșeuri.

„Încercăm să-i constrângem pe localnici să nu mai arunce gunoiul acolo, fără a ajunge la pragul de amenzi,” a declarat Dumitru Togor, primarul comunei Ineu. Totuși, administrația locală riscă o amendă de până la 60.000 de lei, dacă nu reușește să curețe zona.

Dronele reduc timpul de control și cresc eficiența verificărilor

În total, 16 drone au fost achiziționate pentru comisariatele Gărzii de Mediu din toată țara. Acestea pot acoperi suprafețe mari într-un timp scurt, inclusiv zone greu accesibile, cum ar fi albiile râurilor, pădurile sau terenurile agricole izolate.

CITEȘTE ȘI – Iunie 2025 a fost a doua cea mai călduroasă lună iunie din istoria Franței

Toate aceste zone le luam altădată la pas. Acum, cu drona, munca noastră e mult mai ușoară și mai precisă, explică Cristi Pătcaș, comisar al Gărzii de Mediu Bihor.

Pe lângă depistarea gunoaielor, dronele pot fi folosite și pentru cartografierea carierelor de piatră sau verificarea exploatărilor ilegale, spune colegul său, Alin Sălăjan: „Putem vedea clar unde s-a exploatat și unde nu.”

Potrivit Ministerului Mediului, imaginile captate de drone pot fi folosite fără consimțământul celor filmați, fiind considerate constatări oficiale în actul de control.

Toate imaginile și datele obținute de noi reprezintă dovezi. Pe baza lor putem întocmi procesul-verbal și aplica sancțiunile, chiar dacă inspectorul nu este fizic pe teren, a precizat Andrei Corlan, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.





Link Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare