20 de ore ca să ajungi la raclă

Data:


 Timpul de aşteptare la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va atinge şi 20 de ore, estimează organizatorii care cred că rândul va trece de trei kilometri.

Pelerinajul de la Iaşi va începe miercuri dimineaţă, când racla cu sfintele moaşte va fi scoasă din incinta catedralei şi va fi depusă în baldachinul special amenajat în curtea lăcaşului de cult. Operaţiunea de împodobire a baldachinului a început în cursul dimineţii de marţi, florile alese pentru acest an fiind în majoritate de culoare roz. Florile au fost aduse la catedrala ieşeană de către o familie din Bucureşti, care face acest lucru de 22 de ani.
Potrivit Jandarmeriei, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi în apropierea zilei de 14 octombrie, când fluxul de participanţi va fi continuu, iar şirul de credincioşi se va întinde pe aproximativ trei kilometri, cu un timp de aşteptare care poate ajunge între 16-20 de ore.
Anul acesta, pelerinii care vin la Iaşi se vor putea închina şi la un fragment din moaştele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, aduse de la Catedrala Mitropolitană din Tesalonic.
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne în curtea catedralei din Iaşi până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult.

The post 20 de ore ca să ajungi la raclă appeared first on Cotidianul RO.



Link Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare