O delegație din Turcia va merge la negocierile de pace din Egipt pentru oprirea conflictului din Gaza

Data:


Foto Facebook Nuran Yılmaz Çelik, 7 octombrie 2025

O delegație din Turcia condusă de șeful Serviciului de Informații (MIT), Ibrahim Kalin, va participa miercuri la negocierile din Egipt în vederea unui acord pentru a pune capăt războiului din Gaza, a relatat marți agenția publică de presă turcă Anadolu, potrivit barrons.com.

‘Printre chestiunile prioritare la discuțiile de la Sharm el-Sheikh se vor număra stabilirea unui armistițiu în Gaza, schimbul de prizonieri și acordarea de ajutor umanitar’, a precizat Anadolu.

Conform agenției, care citează surse din domeniul securității, ‘directorul MIT a purtat discuții bilaterale cu oficiali americani, egipteni, qatarezi și ai Hamas (palestinieni – n.r.) înainte de negocieri’.

‘Procesul de negocieri indirecte, la care a participat Turcia, a început în Egipt în urma discuțiilor purtate la Doha săptămâna trecută’, a reamintit agenția.

Ankara a trimis la Doha o delegație condusă de Kalin.

Turcia este apropiată de mișcarea islamistă palestiniană

Turcia are relații strânse de lungă durată cu mișcarea islamistă palestiniană, pe care refuză să o eticheteze drept ‘teroristă’ și găzduiește în mod regulat reprezentanți ai aripii politice a acesteia.

O delegație americană condusă de Steve Witkoff urmează, de asemenea, să participe miercuri la discuțiile indirecte dintre Israel și Hamas pentru un armistițiu în Gaza, după doi ani de război în teritoriul palestinian, care au lăsat peste 65.000 de morți, conform Ministerului Sănătății al Hamas.

Un bilanț considerat credibil de observatorii internaționali, inclusiv ai ONU, al ofensivei israeliene desfășurate ca represalii pentru masacrul asupra a 1.219 persoane, majoritatea civili, conform unui raport întocmit de AFP pe baza datelor oficiale.

Dintre cele 251 de persoane răpite în acea zi, 47 sunt încă ținute ostatice în Gaza, dintre care 25 sunt moarte, conform armatei israeliene.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!





Link Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare