La finalul anului 2024, Lockheed Martin anunța că România devine al 20-lea membru al ”Alianței Globale F-35”, după ce guvernul României și-a anunțat oficial intenția a de achiziționa 32 de avioane F-35, la care se vor mai adăuga alte 16. Va fi cea mai scumpă achiziție militară a țării noastre, de 6,5 miliarde de dolari pentru primele 32 de aparate. „Aceste avioane, dotate cu o gamă largă de senzori avansaţi, capacitate de schimb de informaţii criptate în timp real atât cu platforme aeriene, cât şi cu sisteme de apărare cu baza la sol, capacitate de gestionare reală a imaginii operaţionale a câmpului de luptă, precum şi cu muniţii inteligente de înaltă precizie, permit realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene, condiţie obligatorie pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi, la nevoie, pentru apărarea acestuia”, a transmis atunci Administrația Prezidențială.
Un articol publicat de Responsible Statecraft, publicație a Quincy Institute for Responsible Statecraft (think tank american finanțat, printre alții, de Carnegie Corporation New York, Fundația Ford, Open Society Foundation) pleacă de la un raport al Congresului SUA despre proiectul F-35 și sugerează că acesta nu se va ridica niciodată la nivelul așteptărilor Pentagonului și al celorlalte guverne care au făcut parte de la bun început din proiectul F-35, pentru care au plătit bani grei din buzunarul contribuabililor.
La aproape 25 de ani după ce Lockheed Martin a fost contractată de Pentagon pentru a dezvolta programul Joint Strike Fighter și a construi avionul F-35, guvernul american a recunoscut că acest aparat nu se va ridica vreodată la înălțimea promisiunilor făcute atunci, promisiuni în baza cărora compania a vândut în aproape 20 de țări un proiect care are costuri estimate la peste 2.000 de miliarde de dolari, pe întreaga perioada de exploatare a avioanelor.
Oficiul pentru controlul fondurilor publice al Congresului SUA a publicat un raport care vorbește despre provocările create de acest proiect. Primul paragraf spune: ”Programul are în vedere reducerea domeniul de aplicare a Block 4 pentru a oferi capabilități într-un ritm mai predictibil decât până acum”.
Raportul este scris într-un limbaj foarte tehnic și birocratic, însă fraza de mai sus reprezintă recunoașterea faptului că F-35 nu va atinge obiectivul stabilit pentru întregul program. ”Reducerea domeniului de aplicare a Block 4” înseamnă că oficialii programului renunță la capabilitățile de luptă stabilite inițial.
Block 4 este termenul care desemnează actualul model al programului. A început în 2019 și a fost definit ca o ”modernizare” al proiectului F-35. În realitate, Block 4 este continuarea programului inițial. De ce? Pentru că oficialii nu au reușit să finalizeze designul bazic al F-35 folosindu-se de bugetul inițial și încadrându-se în termenul stabilit inițial. În loc să recunoască acest eșec și sa ceară mai mulți bani și mai mult timp din partea Congresului, oficialii de la Pentagon a susținut că procesul inițial de dezvoltare a fost încheiat și că se trece la modernizare. De fapt, proiectul a fost rebotezat.
Așadar, când oficialii Pentagonului spun că se va reduce domeniul de aplicare pentru Bloc4, ei spun că F-35 nu va avea capabilitățile de luptă pe care le promitea proiectul original.
Este o evoluție foarte importantă. Cetățenii americani au plătit din buzunarul lor mai bine de două decenii pentru dezvoltarea și construirea celui mai sofisticat avion multirol din istorie. Oficialii de la Pentagon, politicienii și șefii din industria de apărare au spus vreme de ani de zile că SUA au nevoie de F-35 și de toate capabilitățile cu care venea acest proiect, pentru a-și menține avantajul calitativ în fața potențialilor rivali. Capabilitățile de luptă ale Block4 includeau capabilități pentru războiul electronic, arme, comunicații și capabilități pentru navigație. Pentru ele americanii au plătit foarte mult.
Recunoscând că programul nu poate duce la fabricarea avioanelor promise este echivalent cu recunoașterea faptului că programul a fost un eșec. Implicațiile pot fi profunde, dincolo de banii care au fost irosiți. Sunt 19 țări care au deja în dotare avioane F-35 sau care le vor primi în curând, cumpărate din SUA. Țări precum Marea Britanie, Norvegia și Italia au fost parte la program înainte ca Lockheed Martin să obțină contractul din partea Pentagonului. Aceste țări au investit masiv în acest program și se așteptau să primească cel mai performant avion de luptă din istorie. Costurile au crescut de la an la an, iar aceste tari au plătit din banii cetățenilor lor.
În acest fel, F-35 riscă să devina și un dezastru la nivelul relațiilor externe. Susținătorii americani ai proiectului l-au prezentat în fața liderilor străini, lăudându-l pentru capabilitățile sale. Au promis și că va fi un proiect accesibil la nivelul costurilor, lucru care astăzi pare cel puțin comic. Data viitoare când America va încerca să vândă asemenea arme în străinătate, nu ar trebui să ne mire că propunerea va fi tratată cu scepticism. Clienții F-35 au plătit mult peste prețul prezentat inițial și au primit doar o parte din ceea ce le-a fost promis. Piața de desfacere pentru armele americane ar putea să se reducă.
Ar trebui să fie un moment de reflecție pentru întreg complexul militar-industrial din SUA. F-35 nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor pentru că întregul concept conținea erori. Este riscant să-ți propui să construiești chiar și un avion multirol care să satisfacă doar nevoile unei singure ramuri a armatei. Iar atunci când îți propui să construiești un avion care să satisfacă cerințele a cel puțin 15 armate, care să fie și un furnizor de locuri de muncă la nivel global, dar și o schema de patronaj politic, ceea ce obții este o problemă de 2.000 de miliarde de dolari.
