Finanțare BEI pentru proiect strategic.

Data:


Valoarea totală a proiectului va fi acoperită din mai multe surse: fonduri europene nerambursabile, bugetul de stat și împrumuturi de la BEI

Ministerul Finanțelor a semnat, miercuri, un acord de împrumut cu Banca Europeană de Investiții (BEI), destinat finanțării Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești, primul tronson de autostradă care va traversa Munții Carpați și una dintre cele mai mari investiții de infrastructură din istoria recentă a țării, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor, citat de Agerpres.

Proiectul, cu o lungime totală de 122 km, este structurat în cinci secțiuni (Sibiu – Boița, Boița – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeș și Curtea de Argeș – Pitești) și face parte din rețeaua centrală de transport transeuropean (TEN-T), fiind inclus în Master Planul General de Transport. Obiectivele principale sunt creșterea conectivității între regiunile țării, reducerea timpilor de deplasare, îmbunătățirea siguranței rutiere și stimularea dezvoltării economice regionale.

Împrumutul semnat cu BEI, în valoare de 500 milioane euro, va sprijini construcția acestui coridor strategic care leagă vestul României de porturile de la Marea Neagră. „Autostrada Sibiu–Pitești este un proiect de interes național și european, cu efecte directe asupra competitivității economiei și calității vieții cetățenilor. Parteneriatul cu BEI ne permite să obținem condiții de finanțare avantajoase și să accelerăm finalizarea acestui obiectiv major”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Valoarea totală estimată a proiectului depășește 5,5 miliarde euro, fiind acoperită din mai multe surse: fonduri europene nerambursabile prin programele de infrastructură 2014–2020 și 2021–2027, bugetul de stat și împrumuturi de la BEI. Potrivit băncii europene, cu tot cu TVA, investiția se ridică la 6,7 miliarde euro.

Ioannis Tsakiris, vicepreședinte BEI, a subliniat caracterul strategic al finanțării: „Este o investiție în oameni, mobilitate și coeziune. Ne dorim să facilităm transporturi mai rapide, mai sigure și mai eficiente, contribuind la dezvoltarea durabilă a României și la integrarea sa în rețeaua europeană”.

Guvernul are în vedere și continuarea colaborării cu BEI. Un nou acord de împrumut, de aceeași valoare, 500 milioane euro, este preconizat pentru prima jumătate a anului 2026.

Lucrările la Autostrada Sibiu–Pitești au început în martie 2020, iar finalizarea completă este estimată pentru trimestrul IV al anului 2028. Proiectul este coordonat de Ministerul Transporturilor și implementat de CNAIR. Împrumutul poate fi accesat în tranșe, pe o perioadă de trei ani, cu o durată maximă de rambursare de 27 de ani.

Acordul cu BEI a fost semnat în prezența vicepreședinților Ioannis Tsakiris și Robert de Groot, aflați în vizită oficială la București, pentru discuții privind prioritățile de investiții sustenabile și dezvoltare economică în România.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube





Link Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare