Anchetatorii au stabilit că sursa probabilă a focului a fost o țigară nestinsă, care a aprins materialele din interiorul apartamentului
Un incendiu izbucnit în toiul nopții, într-un bloc din Timișoara, a trimis la spital doi adulți și un copil, iar alți opt locatari au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. Focul a pornit, potrivit primelor concluzii ale pompierilor, de la o țigară aprinsă și uitată nesupravegheată.
Incidentul s-a produs în jurul orei 2:20, pe strada Polonă, unde echipajele ISU Timiș au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară și două ambulanțe SMURD. La sosirea pompierilor, incendiul cuprinsese în întregime un apartament situat la primul etaj, flăcările cuprinzând o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați.
Locatarii – doi adulți și un copil – au reușit să iasă singuri din locuință, înainte de sosirea echipajelor, iar o pisică a fost salvată de pompieri. În total, 80 de persoane au fost evacuate din bloc, după ce casa scării s-a umplut de fum. Șase adulți și doi copii au primit îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la spital.
Flăcările au afectat și izolația exterioară a clădirii pe o suprafață de aproximativ doi metri pătrați.
După stingerea incendiului, anchetatorii au stabilit că sursa probabilă a focului a fost o țigară nestinsă, care a aprins materialele din interiorul apartamentului.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

















