China respinge declarațiile transmise de Lai Ching-te

Data:


Mesajul transmis vineri de liderul autorităților de la Taipei, Lai Ching-te, pe 10 octombrie, confundă binele cu răul, crează confuzie publică, promovând ideea falsă a „independenței Taiwanului”, distorsionând și contestând faptele istorice și consensul internațional, expunând încă odată natura încăpățânată de „scandalagiu”, „provocator” și „instigator la război”, a declarat Guo Jiakun, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Lai a promovat din nou declarații în favoarea independenței Taiwanului și a făcut remarci scandaloase cu privire la chestiuni precum Rezoluția 2758 a Adunării Generale a ONU, pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan.

Purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Guo Jiakun, a declarat că în lume există o singură China, Insula Taiwan fiind o parte inalienabilă a teritoriului Chinei. Problema Taiwan este o chestiune internă a Chinei. Respingerea variantelor „două China”, „o singură China, un singur Taiwan” și sprijinirea reunificării complete a Chinei sunt parte integrantă a angajamentului comunității internaționale față de principiul existenței unei singure China.

În 2025 au fost marcați 80 de ani de la victoria Războiului de Rezistență al poporului chinez împotriva agresiunii japoneze și a Războiului Mondial antifascist, dar și 80 de ani de la eliberarea Taiwanului. 

Documente de drept internațional precum Declarația de la Cairo, Proclamația de la Potsdam și Documentul de capitulare a Japoniei, au confirmat suveranitatea Chinei asupra Insulei Taiwan. 

Rezoluția 2758 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite a rezolvat în mod cuprinzător problema reprezentării întregii națiuni chineze, inclusiv a Taiwanului, din punct de vedere politic, juridic și procedural. Rezoluția nu doar că afirmă în mod solemn „regula de fier” care întruchipează pe deplin principiul unei singure China, dar constituie și „adevărul dur” privind menținerea ordinii internaționale.

China s-a opus în mod constant și ferm oricărei forme de schimburi oficiale între Taiwan și țările care au stabilit relații diplomatice cu China. 

MAE chinez îndeamnă politicienii străini care au ajuns în Taiwan să înceteze imediat amestecul în afacerile interne ale Chinei, să înceteze imediat să sprijine activitățile separatiste pro-independența Taiwanului, a mai declarat subliniat Guo Jiakun.

foto: VCG



Link Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare