Președintele Donald Trump nu a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, iar Casa Alba a și acuzat Comitetul Nobel că a pus astfel politica mai presus de pace. Totuși, alegând-o pe Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela, Comitetul a ales o personalitate politică care l-a udat pe președintele Trump și i-a mulțumit recent ”pentru angajamentul său pentru libertate și democrație în Venezuela”. În aprilie 2025, Machado a intrat pe lista celor mai influente 100 de personalități a revistei Time, iar justificarea a fost oferita atunci chiar de secretarul de Stat Marco Rubio, care a spus că este ”personificarea rezistenței, tenacității și patriotismului”.
În mod ironic, se poate specula că laureata din acest an Nobelului nu este acum președinta Venezuelei sale pentru că fosta administrație Biden a preferat să se apropie de actualul regim chavist al lui Nicolas Maduro, pentru a obține petrol ieftin din Venezuela – unul din instrumentele prin care fostul președinte a încercat să reducă inflația, pentru a da o șansa în plus Partidului Democrat să rămână la putere.
Administrația Biden a permis companiei Chevron să aducă 240.000 de barili de țiței pe zi din Venezuela, pentru a fi procesat de rafinăriile americane de pe coasta Golfului Mexic (sau a Golfului Americii, după cum l-a botezat președintele Trump). Politicienii republicani din statele cu comunități hispanice mari au protestat atunci, spunând că astfel SUA întărește regimul autoritar al lui Maduro. Administrația Trump a suspendat licența deținută de Chevron pentru importurile din Venezuela, în luna martie 2025, ceea ce a fost o lovitură pentru regimul Maduro. Însă, în luna august, Chevron a obținut o nouă licență și a reluat importurile.
Însă o alta evoluție este mai relevantă – războiul declarat de Donald Trump narcotraficanților din Mexic și Caraibe, cu o mobilizare militară atipică pe timp de pace. Marina SUA distruge constant ambarcațiunile traficanților de droguri, care sunt deja asimilați cu teroriștii la Washington. Există semnale tot mai puternice că SUA urmăresc folosirea acestei operațiuni anti-drog pentru răsturnarea regimului Maduro din Venezuela, dupa cum scria recent The New York Times. Tabăra anti-Maduro de la Washington este condusă de secretarul de Stat Rubio, căruia i s-au alăturat noul director al CIA și consilierul lui Trump pentru securitate internă. Marco Rubio a declarat că Maduro nu este președintele legitim al Venezuelei, ci liderul unui cartel al drogurilor și al unei rețele de traficanți.
Corina Machado este una dintre primele opțiuni pentru conducerea un posibil regim venezuelan apropiat de SUA. Lui Machado i s-a interzis participarea la alegerile din iulie 2024, în locul ei candidând Edmundo Gonzales, care însă a ales ulterior să plece în Spania, în acest fel delegitimându-se în ochii susținătorilor opoziției. Machado a rămas în țară, unde a fost în curând acuzată de ”trădare”, pentru că a sprijinit adoptarea în SUA a unei legi pentru înăsprirea sancțiunilor împotriva Venezuelei. Apoi, Machado a fost acuzată că a redactat un apel trimis forțelor armate ale Venezuelei, în care le cerea militarilor să nu mai susțină regimul Maduro. În septembrie 2024, Machado a declarat că ”SUA pot să facă mai mult” pentru a-l obliga pe Maduro să anuleze alegerile prezidențiale. Atunci, Machado a avut un discurs asemănător cu cel al președintelui Volodimir Zelenski, vorbind despre modul în care companiile ar avea de câștigat de pe urma unei schimbări de regim. ”Companiile trebuie să înțeleagă că este în interesul lor, ca și al creditorilor Venezuelei, ca tranziția să înceapă cât mai repede și să nu mai sprijine regimul actual”.
Actuala administrație americană, deja mult mai concentrată pe aplicarea cu strictețe a doctrinei Monroe, a hegemoniei în emisfera vestică, poate transforma o operațiune anti-drog într-o nouă cruciada pentru schimbarea unui regim. În ultimele săptămâni, SUA au trimis în Caraibe peste 4.500 de pușcași marini, un submarin de atac, mai multe distrugătoare și 10 avioane F-35. O intervenție în Venezuela ar intra însă în contradicție cu declarațiile prin care Trump a respins, până acum, schimbările de regim și implicarea SUA în noi războaie.

















