10 ani de la Colectiv. Marș anunțat în București pe 30 octombrie. „Corupţia încă ucide în România”

Data:


Comemorarea a 9 ani de la incendiul petrecut în clubul Colectiv, în București, 30 octombrie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea

Mai multe organizaţii civice anunţă că vor organiza, în 30 octombrie, un marş în Bucureşti, la împlinirea a 10 ani de la incendiul din Clubul Colectiv, soldat cu moartea a 65 de oameni.

„30 octombrie 2015, clipa în care România a ars colectiv. 65 de vieţi au fost curmate, 65 de oameni cu familii, iubiri, profesii, poveşti. Nu ştim nici acum câţi ar fi putut fi salvaţi dacă nu «aveam de toate». Şi nu putem uita”, au transmis organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.

Evenimentul va începe din Piața Universității din București, la ora 18.00, de unde se va pleca în marș către Colectiv la ora 19:00, potrivit anunțului.

Organizatorii marșului cer dreptate şi reclamă că nimeni nu a plătit pentru tragedia de atunci.

„10 ani mai târziu, corupția încă ucide în România. Infecțiile nosocomiale încă fac victime – mor bebeluși în spitale. Nu există încă o șansă reală de tratament și recuperare pentru marii arși. La 10 ani după tragedia de la Colectiv, pentru românii nespeciali pare că nu s-a schimbat nimic. Și nimeni nu a plătit. Nimeni nu plătește. Dosarele clasate și sentințele anulate nu sunt justiție!”, reclamă organizatorii.

65 de oameni au murit după incendiul de la Clubul Colectiv din 30 octombrie 2015, când, în timpul unui concert susținut de trupa Goodbye to Gravity, un incendiu a izbucnit de la mai multe artificii, care au aprins buretele folosit pentru antifonare. 27 dintre ei au murit în acea noapte, iar restul în spitale, în săptămânile care au urmat.

Clubul Colectiv funcționa fără autorizație pentru securitatea la incendiu din partea ISU, au arătat primele informații ale anchetatorilor.

În 2022, la aproape 7 ani de la tragedie, Curtea de Apel București pronunța sentința definitivă în dosarul Colectiv 1 – cel privind cauzele incendiului și vinovații. Printre cei condamnați atunci s-au numărat Cristian Popescu Piedone, fost primar al sectorului 4, și patronii clubului Colectiv. Piedone avea să fie achitat în 2023, după ce a executat un an și o lună de închisoare. Astăzi, fiul său este primarul sectorului 5. 



Link Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare