Fostul CEO al Apple spune că producătorul iPhone are „primul concurent real” după foarte mult timp

Data:


John Sculley, fotografiat la o discuție cu public ce a fost organizată în cadrul conferinței „Zeta Live” de la New York, FOTO: Charles Sykes / AP / Profimedia Images

Apple se confruntă cu un nou rival puternic în era inteligenței artificiale, potrivit fostului director general (CEO) al companiei, citat de Business Insider.

Vorbind recent la conferința Zeta Live organizată la New York, fostul CEO al Apple John Sculley, a declarat că OpenAI reprezintă „primul concurent real” pe care Apple l-a avut după „multe decenii”.

„Inteligența artificială nu a fost niciodată un punct forte pentru ei”, a spus Sculley despre cei de la Apple.

Business Insider notează că, din anumite puncte de vedere, Apple pare să fi rămas într-adevăr în urmă în cursa pentru dezvoltarea AI, lipsindu-i ritmul constant al actualizărilor de produse care a devenit obișnuit la companii precum OpenAI – creatoarea ChatGPT -, Google, Amazon și Meta. De asemenea, a avut parte de întârzieri în lansarea unor produse, precum amânarea revizuirii planificate pentru asistentul vocal Siri.

Actualul șef al Apple a admis că producătorul iPhone a rămas în urmă în cursa pentru AI

Inclusiv actualul CEO al Apple, Tim Cook, a admis acest lucru în comentarii făcute în luna august, când le-a promis investitorilor și angajaților că producătorul iPhone va face tot posibilul pentru a recupera terenul pierdut în cursa pentru dezvoltarea tehnologiei AI.

„Rareori am fost primii”, a mai spus Cook la o ședință generale cu angajații, organizată la sediul Apple din Cupertino, California. „A existat un PC înainte de Mac; a existat un smartphone înainte de iPhone; au fost multe tablete înainte de iPad; a existat un MP3 player înainte de iPod”, a subliniat CEO-ul Apple.

El a vrut să arate că Apple nu s-a remarcat în general prin inovație, ci perfecționarea unor produse lansate întâi de alții

În ceea ce-l privește pe Sculley, el a condus Apple între 1983 și 1993. El și-a aplicat experiența de marketing dobândită în peste un deceniu la Pepsi-Cola – unde a lansat campania „Pepsi Challenge” – pentru a ajuta la popularizarea brandului Mac. Cofondatorul Apple, Steve Jobs, a avut o relație tensionată cu Sculley și cu Consiliul de Administrație pe durata mandatului său. Jobs a demisionat de la Apple în 1985, înainte de a reveni în 1997 și de a deveni ulterior director al companiei.

Steve Jobs (stânga), alături de John Sculley (centru) și Steve Wozniak, celălalt cofondator al Apple, în 1984, FOTO: Sal Veder / AP / Profimedia Images

Fostul CEO al Apple spune că oamenii vor avea nevoie de tot mai puține aplicații

Vorbind la conferința Zeta Live, Sculley a fost întrebat și despre speculațiile potrivit cărora actualul director general Tim Cook are în vedere să se retragă în curând. Sculley a spus că oricine îl va înlocui pe Cook va trebui să ajute Apple să facă tranziția de la era aplicațiilor la era „agențială”.

„În era agențială, nu vom mai avea nevoie de o mulțime de aplicații – totul se va putea face cu ajutorul agenților inteligenți”, a spus Sculley.

„Agenții AI” sunt instrumente de inteligență artificială proiectate să rezolve sarcini complexe cap-coadă, cu un grad de autonomie ridicat și input uman minim. Un concept înrudit este cel de „AI agentic” – un sistem de inteligență artificială care face același lucru ca un „agent AI”, dar la un nivel superior. De exemplu, poate automatiza nu doar munca unei persoane dintr-o comapnie, ci a întregului departament din care face sau chiar a mai multor departamente cu sarcini interconectate.

În afara companiilor, un „agent AI” s-ar putea ocupa, de exemplu, de planificarea întregului concediu pentru o persoană, de la stabilirea itinerariului la rezervarea biletelor de avion.

Sculley, acum în vârstă de 86 de ani, a mai a declarat că inteligența artificială de tip „agențial” va ajuta lucrătorii din domeniul cunoașterii să automatizeze partea grea a fluxurilor lor de lucru și că asta va determina tot mai multe companii de tehnologie să adopte modele de afaceri bazate pe abonamente.

„Când aveam aplicațiile în centrul a tot ceea ce făceam, vindeam unelte, vindeam produse”, a spus Sculley. „Când te gândești la abonamente, e vorba despre oameni care plătesc pentru ceva atât timp cât au nevoie de acel lucru”, a explicat el.



Link Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare