Președintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi, a avut dreptate când să declar, pe 10 octombrie, că „lumea este martora unui moment istoric”. Însă afirmația sa conform căreia acordul de pace al președintelui Trump deschide „o ușă a speranței pentru oamenii din regiune, pentru un viitor definit de dreptate și stabilitate” este expresia unei iluzii.
Israelul va trebui să lupte și împotriva progresiștilor cu eșarfe palestiniene
”Spre deosebire de alte războaie, Israelul nu se confruntă acum cu un stat care să accepte capitularea. Prin urmare, victoria este greu de definit. Chiar dacă Israelul distruge capacitatea militară a Hamas, gruparea se poate regrupa în altă parte a Orientului Mijlociu pentru a-și plănui revenirea. Hamas poate abandona Gaza fără să recunoască înfrângerea. Cel mai bun lucru la care Israelul poate spera să împiedice Hamas să constituie o amenințare la adresa securității pe termen scurt și mediu”, scrie sociologul Frank Furedi, pentru Spiked.
Apoi, exista un și un al doilea război. ”Războaiele consolidează tendințe geopolitice și culturale deja existente. Războiul dintre Israel și Hamas a evidențiat și a întărit izolarea politică și culturală a Israelului față de societățile occidentale. Viteza cu care Israelul a pierdut războiul de propagandă a avut puțin de-a face cu ceea ce s-a întâmplat de fapt în Gaza. În ultimii doi ani, antisionismul, cuplat cu un atașament emoțional irațional față de Palestina, a devenit o caracteristică proeminentă a culturii tinere. Keffieh-ul a devenit un element obligatoriu pentru autoproclamații „progresiști”. A fi pentru Palestina este o modalitate de a-ți afirma identitatea virtuoasă și anti-occidentală. În multe cazuri, antisionismul din Occident a servit drept mediu pentru exprimarea sentimentelor antievreiești. Numeroase guverne occidentale au simțit nevoia să demonstreze că și ele se află acum „de partea bună a istoriei”, distanțându-se de Israel. Au fost folosite diverse tactici: sancțiuni și boicoturi, până la recunoașterea unui stat palestinian. Israelul este astăzi mult mai izolat din punct de vedere diplomatic decât în orice alt moment al istoriei sale”.
”Indiferent de rezultatul actualelor negocieri de pace, acest spirit anti-occidental și anti-sionist va continua să bântuie Vestul. Puterea și influența sa reprezintă o amenințare pentru Israel și Occident, nu mai puțin periculoasă decât cea reprezentată de Hamas și alte grupări islamiste. Mult timp după ce această fază a războiului se va fi terminat, Israelul va trebui să ducă un război existențial, cultural și diplomatic împotriva detractorilor săi anti-occidentali”, scrie Furedi.
Planul lui Trump, o pură nebunie pentru Israel
”Îmi pare rău că stric petrecerea, dar există un aspect al acordului de pace din Orientul Mijlociu care este pură nebunie. Israelienii pot fi străluciți la multe lucruri. Dar uneori greșesc amarnic. Încă de la început, a fost o prostie din partea negociatorilor israelieni (și mai târziu a trimisului președintelui Trump, Steve Witkoff) doar să ia în considerare ideea că vor elibera criminali în masă condamnați și planificatori de atentate sinucigașe cu bombă în schimbul ostaticilor israelieni nevinovați”, scrie The Spectator.
”Să luăm doar un exemplu: Mahmoud Qawasmeh, un membru important al Hamas în vârstă de 45 de ani, care a fost eliberat în schimbului de ostatici din 2011, pentru eliberarea lui Gilad Shalit. Apoi, el a orchestrat răpirea și uciderea a trei adolescenți israelieni în 2014 și a fost arestat din nou anul trecut, în martie. Urmează să fie eliberat în baza noului plan Trump. Care sunt șansele ca, în viitor, Qawasmeh să continue să comită din nou crime și să fie arestat a treia oară (probabil după ce se va fi ascuns într-un spital afiliat ONU) și apoi eliberat din nou în cadrul unui viitor schimb de ostatici?”
”Luni, imediat ce ostaticii vor fi eliberați, lideri mondiali se vor aduna la Cairo, sub auspiciile președintelui Trump. Aceștia trebuie să le transmită susținătorilor Hamas, Qatar și Turcia, că gruparea ar trebui să se bucure de pace și prosperitate, dar nu să fie răsplătită cu eliberarea criminalilor în masă. Prizonierii trebuie să fie ținuți în închisoare pentru a-și ispăși pedepsele.”
Un ”joc sadic” al Staleor Unite și al Israelului
Pacea lui Trump in Orientul Mijlociu este un ”joc sadic”, scrie Chris Hedges. ”Acest armistițiu, la fel ca cele din trecut, este o pauză publicitară. Momentul în care condamnatului i se permite să fumeze o țigară înainte de a fi împușcat”. ”Dintre multele de planuri de pace de-a lungul deceniilor, cel actual este cel mai puțin serios”, scrie Chris Hedges, fost corespondent-șef al The New York Times în Orientul Mijlociu și în Balcanii de Vest la vremea primului război din Golf si a războiului din Kosovo. ”În afară de o cerere ca Hamas să elibereze ostaticii în termen de 72 de ore de la începerea armistițiului, îi lipsesc detalii specifice și un calendar. Este plin de avertismente care permit Israelului să abroge acordul. Și acesta este scopul. Nu este conceput pentru a fi o cale viabilă către pace, ceea ce majoritatea liderilor israelieni înțeleg. Ziarul cu cel mai mare tiraj din Israel, Israel Hayom, înființat de magnatul cazinourilor Sheldon Adelson pentru a fi portavoce a prim-ministrului Benjamin Netanyahu, le-a transmis cititorilor să nu fie îngrijorați de planul Trump, deoarece este doar retorică”.
”Planul lui Trump arată că Israelul , „nu se va întoarce în zonele din care s-a retras, atâta timp cât Hamas implementează pe deplin acordul”. Dar cine decide dacă Hamas a „implementat pe deplin” acordul? Israelul. Dacă Hamas — demonizată ca grupare teroristă — se opune, îl va asculta cineva?
De ce se așteaptă ca palestinienii, care au dreptul la o luptă armată împotriva unei puteri ocupante, să se dezarmeze, în timp ce Israelul, forța ocupantă, nu este obligat?
Prin ce autoritate pot SUA să înființeze un „guvern de tranziție temporar” — așa-numitul „Consiliu al Păcii” al lui Trump și Tony Blair — ignorând dreptul palestinian la autodeterminare?
Cine a dat SUA autoritatea de a trimite în Gaza o „Forță Internațională de Stabilizare”, un termen politicos pentru ocupația străină?
Cum ar trebui palestinienii să se împace cu acceptarea unei „bariere de securitate” israeliene la granițele Gazei, confirmarea faptului că ocupația va continua?
Cum se poate ca o propunere de pace să ignore anexarea lentă a Cisiordaniei?
De ce nu este obligat Israelul, care a distrus Gaza, să plătească despăgubiri?
Israelul a întreprins atacuri ucigașe asupra Gazei timp de decenii, numind cinic bombardamentul drept „cosirea gazonului”. Niciun acord de pace sau de încetare a focului nu a stat vreodată în calea Israelului. Acesta nu va face excepție”, scrie Chris Hedges.
