În continuare, constructorii vor turna căptușeala interioară, vor instala echipamentele tehnice și vor realiza finisajele
Lucrările la Tunelul Mureni, una dintre cele mai importante structuri de pe linia feroviară Brașov–Sighișoara, au ajuns la un moment-cheie: finalizarea străpungerii. Tunelul, parte din Coridorul european Rin–Dunăre, este proiectat pentru trenuri care vor putea circula cu până la 160 de kilometri pe oră.
Potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Tunelul Mureni are o lungime totală de 740,44 metri și este construit între halta Mureni și stația Vânători, în județul Mureș. Structura este alcătuită dintr-o secțiune naturală de 590 de metri și două tranșee de acces, una de 69,74 metri la intrare și alta de 80,70 metri la ieșire.
Tunelul este realizat cu cale dublă, folosind Metoda Austriacă Nouă (NATM), o tehnologie care asigură monitorizarea constantă a stabilității terenului și a comportamentului căptușelii.
Etapa finalizată a inclus consolidarea terenului cu ancore și drenaje, excavarea controlată a tunelului, aplicarea betonului torcretat și montarea sistemelor de drenaj și hidroizolație. În continuare, constructorii vor turna căptușeala interioară, vor instala echipamentele tehnice și vor realiza finisajele.
Tunelul respectă normele europene privind siguranța feroviară (STI 2008/163/CE) și este dotat cu ieșiri laterale de urgență, balustrade, iluminat de siguranță și o căptușeală ignifugă obținută prin utilizarea fibrelor de polipropilenă.
Proiectul face parte din programul „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov–Simeria, componentă a Coridorului Rin–Dunăre”, pe tronsonul Brașov–Sighișoara, subsecțiunea Cața–Sighișoara. Lucrările sunt derulate de asocierea RailWORKS – formată din Alstom Transport, Aktor, Arcada Company și Euro Construct Trading 98 – sub coordonarea Companiei CFR SA.
Finalizarea străpungerii Tunelului Mureni marchează un pas esențial în modernizarea infrastructurii feroviare românești, un proiect menit să reducă semnificativ timpii de călătorie și să alinieze transportul feroviar național la standardele europene.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

















