Un tânăr și-a dat foc pe un bulevard din Timișoara, după ce a jucat la păcănele banii împrumutați

Data:


„La data de 16 octombrie 2025, în jurul orei 21:40, polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi autoincendiat. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de un tânăr, de 26 de ani, care s-ar fi autoincendiat în timp ce se afla pe bulevardul Victor Babeș din Timișoara, pe fondul unor probleme familiale, ulterior intrând în curtea interioară a unei clinici medicale de pe bulevard”, transmite IPJ Timiș.

Polițiștii precizează că bărbatul este aparținătorul unei paciente din cadrul clinicii.

„Acesta a fost preluat de îndată de cadrele medicale pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt”, se arată în finalul comunicatului, potrivit Mediafax

Opiniatimisoarei.ro scrie că totul s-a petrecut la Clinica de Oncologie Medicală a Spitalului Municipal Timișoara de pe strada Victor Babeș.

Pe trotuarul din fața spitalului unde avea soția internată, bărbatul și-ar fi stropit hainele cu benzină, apoi a aprins o brichetă. Cuprins de flăcări, a fugit în curtea Clinicii de Oncologie unde au intervenit angajații.

Tânărul a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului. A fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la Clinica de Arși a Spitalului Județean Timișoara.

Întrebat ce l-a îndemnat la o asemenea decizie nebunească, bărbatul le-ar fi povestit celor care l-au salvat că luase împrumut bani de la un preot, căruia îi spusese că ar avea nevoie de ei pentru tratamentul de cancer al soției, deși acesta e gratuit. Apoi a jucat banii la păcănele și i-a pierdut. Când a aflat, soția l-a amenințat că divorțează.

Avea remușcări pentru ceea ce făcuse și a decis să-și ia zilele, mai scrie opiniatimisoarei.ro.





Link Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare