Regele Charles al III-lea va efectua o vizită la Vatican săptămâna viitoare

Data:


King Charles III during the Inspection of the Guard as he arrives at Senate of Canada Building, Ottawa, for the State Opening of the Parliament of Canada, as part of the royal two-day visit to Canada. Picture date: Tuesday May 27, 2025.

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, care deține și titlul de șef al Bisericii Anglicane, va efectua săptămâna viitoare o vizită de stat istorică la Vatican, împreună cu Regina Camilla, pentru a se întâlni pentru prima dată cu Papa Leo al XIV-lea, a anunțat vineri Palatul Buckingham, notează AFP.

Regele Charles merge la Vatican

„Regele și Regina vor întreprinde o vizită de stat istorică la Sfântul Scaun în perioada 22–23 octombrie 2025. Vizita va marca prima lor întâlnire cu Papa Leo al XIV-lea de la alegerea sa, în mai 2025”, se arată în comunicatul oficial.

Călătoria va avea loc la aproximativ șase luni după ce cuplul regal s-a întâlnit cu predecesorul lui Leo, Papa Francisc, într-o vizită privată desfășurată cu puțin timp înainte de moartea acestuia. Papa Francisc a încetat din viață pe 21 aprilie, după 12 ani în fruntea Bisericii Catolice, care numără aproximativ 1,4 miliarde de credincioși.

Leo al XIV-lea, în vârstă de 70 de ani, fost misionar în Peru și primul papă originar din Statele Unite, a fost ales în cadrul unui conclav al cardinalilor pe 8 mai.

Pe parcursul vizitei de miercuri și joi, Regele Charles și Regina Camilla vor participa, alături de Suveranul Pontif, la manifestările prilejuite de Anul Jubiliar – un eveniment care are loc o dată la 25 de ani.

Programul vizitei include și o slujbă în Capela Sixtină, dedicată angajamentului comun al celor doi lideri spirituali pentru protejarea naturii și grija față de mediu.

CITEȘTE ȘI – Explozie suspectă în Italia: maşina unui jurnalist celebru, distrusă de o bombă

De asemenea, regele va vizita un seminar internațional unde sunt instruiți preoți din întreaga Comunitate a Națiunilor, iar regina se va întâlni cu membre ale unui ordin catolic care derulează programe de educație pentru fete, axate pe combaterea violenței sexuale, traficului de persoane și lipsa accesului la servicii medicale.

Palatul Buckingham a subliniat că această vizită marchează „un moment semnificativ” în relațiile dintre Biserica Catolică și Biserica Angliei, reflectând eforturile ecumenice ale celor două instituții și tema Anului Jubiliar – „Pelerini ai Speranței”.

Monarhul britanic este șeful Bisericii Anglicane, fondată în secolul al XVI-lea de regele Henric al VIII-lea, care a rupt legăturile cu Roma după ce Papa a refuzat să-i anuleze căsătoria cu Caterina de Aragon. Deși ruptura a provocat secole de tensiuni religioase, în epoca modernă relațiile dintre cele două biserici s-au îmbunătățit semnificativ.

Regele Charles, în vârstă de 76 de ani, s-a întâlnit ultima dată cu Papa Francisc în aprilie, la Roma, împărtășind cu acesta preocuparea pentru protejarea mediului. Deși audiența fusese inițial amânată din cauza stării de sănătate a pontifului, întâlnirea a avut loc înainte de decesul acestuia.

Charles, care urmează un tratament pentru o formă nedezvăluită de cancer, a vizitat Vaticanul de cinci ori pe parcursul vieții sale, în calitate de Prinț de Wales, și a avut întâlniri cu trei papi diferiți.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.





Link Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare