Echipa lui Andrei Rațiu, victorie clară în La Liga! Rayo a făcut scorul serii, iar internaționalul român a ieșit în evidență

Data:


Andrei Ratiu of Rayo Vallecano looks on during the La Liga EA Sports match between RC Celta de Vigo and Rayo Vallecano de Madrid at Estadio Abanca Balaidos in Vigo, Spain, on May 18, 2025. (Photo by Jose Manuel Alvarez Rey/JAR Sport Images/NurPhoto via Getty Images)

Rayo Vallecano s-a impus cu 3-0 în deplasarea de la Levante, bifând al treilea succes consecutiv în toate competițiile.

Andrei Rațiu continuă să impresioneze în Spania. Fundașul român a fost integralist în victoria categorică a echipei sale, Rayo Vallecano, scor 3-0 în deplasarea de la Levante, partidă contând pentru etapa a 9-a din La Liga.

Echipa din Madrid a deschis scorul rapid, prin Jorge de Frutos, în minutul 12, iar doar două minute mai târziu gazdele au avut un gol anulat de VAR pentru ofsaid. De Frutos și-a completat dubla în minutul 25, iar Álvaro García a închis tabela în minutul 65, stabilind un scor final clar: Levante – Rayo 0-3.

Seria excelentă continuă pentru Rayo Vallecano

Succesul de la Valencia este al treilea consecutiv pentru echipa lui Rațiu, după cele cu Shkëndija (2-0) în UEFA Conference League și Real Sociedad (1-0) în campionat — meci în care internaționalul român a oferit o pasă decisivă.

Grație acestor rezultate, Rayo a urcat pe locul 11 în La Liga, depășind mai multe formații aflate la egalitate de puncte înaintea rundei.

Nota primită de Rațiu și statisticile partidei

Titular pe banda dreaptă, Andrei Rațiu a fost unul dintre cei mai constanți jucători de pe teren, fiind notat cu 7.2, peste media echipei (7.11), conform Sofascore.

Performanțele sale din meci:

  • Minute jucate: 90
  • Pase precise: 29/35 (83%)
  • Faulturi comise: 3
  • Dueluri câștigate: 6 (4 la sol, 0 aeriene)

Prestația sigură a românului vine la o zi după ce s-a aflat că acesta își va prelungi contractul cu Rayo Vallecano până în 2029, cu un salariu de un milion de euro pe sezon, devenind astfel cel mai bine plătit jucător din lot.

Rațiu, om de bază și la echipa națională

Cotat la 12 milioane de euro pe site-ul Transfermarkt, Andrei Rațiu a mai evoluat în carieră pentru Villarreal, ADO Den Haag și Huesca, înainte de a se impune la Rayo Vallecano.

La naționala României, fundașul de 27 de ani are 34 de selecții, un gol și trei pase decisive, fiind unul dintre pilonii defensivei în mandatul actualului selecționer.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!



Link Sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare