A marcat o „dublă” spectaculoasă cu Napoli și a fost desemnat MVP-ul partidei.
Dennis Man (27 de ani) traversează cel mai bun moment al carierei. Internaționalul român a fost nominalizat de UEFA la titlul de „Fotbalistul săptămânii” în Liga Campionilor, după prestația impresionantă din meciul câștigat de PSV Eindhoven cu Napoli, scor 6-2, în etapa a treia din faza principală a competiției.
Man a reușit o „dublă” de senzație, confirmând forma excelentă din acest sezon. Al doilea gol al său a fost o adevărată capodoperă, o execuție de la peste 20 de metri, direct în vinclul porții apărate de Milinkovic-Savic. Pentru evoluția sa, românul a fost desemnat „Man of the Match” de UEFA.
Conform listei oficiale, Dennis Man concurează pentru trofeu alături de alte trei nume importante ale săptămânii europene: Felix Nmecha (25 de ani, Borussia Dortmund), autor al unei „duble” în victoria 4-2 cu Copenhaga, Gorka Guruzeta (29 de ani, Athletic Bilbao), care a marcat de două ori în succesul 3-1 cu Qarabag, și Fermin Lopez (22 de ani, Barcelona), care a reușit o „triplă” în partida câștigată cu 6-1 de catalani în fața lui Olympiakos.
„Votează pentru MAN al nostru” – reacția celor de la PSV după nominalizarea UEFA
Prestația lui Man a stârnit entuziasmul fanilor olandezi. Clubul PSV a publicat pe rețelele de socializare un mesaj de susținere pentru jucătorul român: „Votează pentru MAN al nostru”, îndemnând suporterii să îl sprijine în cursa pentru trofeul acordat de UEFA.
Deși favorit la câștigarea distincției pare a fi Fermin Lopez, mijlocașul Barcelonei care a înscris de trei ori, Dennis Man a atras atenția prin eficiență, eleganță și implicare. Presa italiană a remarcat evoluția sa din meciul cu fosta campioană a Italiei. „În anii pe care i-a petrecut în Italia, Man ne-a arătat calitate și fantezie, dar niciodată acest spirit de sacrificiu. A fost primul care a speriat defensiva azzurra, iar golurile sale au fost cireașa pe un tort atât de delicios. Nota 8”, a scris Gazzetta dello Sport.
După meci, antrenorul lui PSV, Peter Bosz, i-a oferit, la rândul său, cuvinte de laudă. „El este un jucător bun, cu un șut grozav. Ați văzut asta din nou în acest meci. Toată lumea a jucat bine, chiar și rezervele. Așa cum am spus de multe ori înainte, nu ar trebui să-i desființați pe jucători după doar câteva săptămâni”, a declarat tehnicianul olandez.
Dennis Man continuă astfel o ascensiune spectaculoasă în tricoul lui PSV, fiind considerat unul dintre cei mai în formă jucători români ai momentului și o piesă tot mai importantă în angrenajul echipei lui Peter Bosz.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

















