o ambarcațiune cu trei persoane, printre care un minor, s-a ciocnit cu o barjă

Data:

Link Sursă


Un accident naval grav a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe Dunăre, în municipiul Galați, în zona Romportmet. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați, o ambarcațiune de agrement, în care se aflau trei persoane – doi adulți și un minor – a intrat în coliziune cu o barjă aflată pe fluviu.

Ambarcațiunea avariată a fost adusă la mal de o navă aparținând Administrației Fluviale Galați.

Echipajele de intervenție au preluat cele trei victime: un adult se afla în stare de inconștiență, iar ceilalți doi – un adult și un minor – erau conștienți și au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Pentru gestionarea incidentului, autoritățile au mobilizat o autospecială de intervenție, un echipaj de descarcerare, două echipaje SMURD (tip C și tip B), precum și o ambarcațiune a Poliției de Frontieră și una a Administrației Fluviale Galați, intervenția fiind coordonată de Detașamentul de Pompieri Galați.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente, care au deschis o anchetă pentru a determina circumstanțele exacte ale coliziunii.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare