Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au decis clasarea dosarului în care un medic stomatolog era cercetat după ce, săptămâna trecută, ar fi intenționat să lovească poarta de acces a Ambasadei Rusiei din București.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul nu consumase droguri sau substanțe psihoactive, iar permisul său de conducere nu era anulat, ci doar suspendat, existând o dovadă cu drept de circulație.
„Prin ordonanţa din data de 27.10.2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a dispus clasarea cauzei faţă de un suspect cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi in rem, în ceea ce priveşte infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa altor substanţe, întrucât faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală”, au precizat procurorii.
Aceștia au explicat că buletinul de analiză toxicologică nu a identificat substanțe psihoactive în organismul șoferului.
Nicio acuzație reținută în sarcina medicului
Reprezentanții Parchetului au confirmat că nu a fost reținută nicio altă infracțiune în sarcina bărbatului, ceea ce arată că anchetatorii au fost convinși de explicația acestuia privind lipsa intenției de a ataca ambasada.
Medicul a declarat ulterior că nu a dorit să pătrundă forțat în curtea instituției diplomatice, ci doar să întoarcă autoturismul în fața clădirii.
În timpul manevrei, un jandarm aflat la post ar fi interpretat gestul ca o posibilă amenințare și l-a somat să se oprească.
Speriat, bărbatul a coborât din vehicul, fiind imediat imobilizat de forțele de ordine.
Explicațiile Jandarmeriei
Potrivit Jandarmeriei Capitalei, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 23 octombrie, în jurul orei 3:15.
„Jandarmul aflat în postul de pază l-a somat, reuşind să-l oprească. În continuare, a solicitat sprijin, iar în scurt timp, la faţa locului au ajuns două echipaje de jandarmerie şi unul de intervenţie antiteroristă din cadrul SRI. La vederea acestora, persoana a încercat să fugă cu autovehiculul din zona obiectivului, însă a fost blocată de echipajele venite în sprijin. La somaţiile acestora, bărbatul a coborât din autovehicul şi a fost imobilizat”, se arăta în comunicatul Jandarmeriei.
Ulterior, Poliția Rutieră a constatat că șoferul avea permisul suspendat, însă, conform verificărilor Parchetului, acesta deținea dovadă valabilă de circulație, ceea ce a dus la clasarea dosarului.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.

















