Record după record! Ronaldo a marcat pentru Al Nassr și a ajuns la golul 950

Data:

Link Sursă


RIYADH, SAUDI ARABIA – FEBRUARY 7: Cristiano Ronaldo  of Al-Nassr FC celebrates scoring their third goal during the Saudi Pro League match between Al-Nassr and Al-Fayha at Al Awwal Park on February 7, 2025 in Riyadh, Saudi Arabia. (Photo by Abdullah Ahmed/Getty Images)

Starul portughez a înscris golul 950 al carierei, într-o victorie clară a lui Al Nassr împotriva lui Al Hazem.

Cristiano Ronaldo continuă să rescrie istoria fotbalului mondial. Atacantul portughez, în vârstă de 39 de ani, a contribuit decisiv la victoria obținută de Al Nassr, scor 2-0 cu Al Hazem, în etapa a șasea a campionatului Arabiei Saudite. Cu reușita din minutul 88, Ronaldo a ajuns la golul cu numărul 950 din cariera sa profesională, fiind tot mai aproape de pragul istoric de 1.000.

Partida disputată pe King Abdullah Stadium a fost dominată autoritar de echipa din Riad, care a deschis scorul încă din minutul 25 prin Joao Felix, după o pasă precisă a lui Ayman Yahya. Al Nassr a continuat să atace, dar a irosit mai multe șanse clare în fața porții apărate de Varela.

Când meciul părea să se îndrepte spre un final fără istoric, în minutul 88, inevitabilul s-a produs. Cristiano Ronaldo a apărut din nou la finalizare și a trimis imparabil din apropierea punctului de la 11 metri, stabilind scorul final la 2-0, după o acțiune excelentă a brazilianului Wesley, autorul pasei decisive.

CR7, tot mai aproape de un record istoric

Golul reușit contra lui Al Hazem îl duce pe portughez la 950 de goluri marcate în cariera sa de profesionist, o cifră colosală în istoria sportului. Ronaldo mai are nevoie de doar 50 de reușite pentru a atinge borna de 1.000, obiectiv pe care și l-a propus public, iar ritmul actual îl face mai realist ca oricând.

Contractul său cu Al Nassr expiră în vara lui 2027, perioadă în care ar putea bifa alte sezoane prolific, inclusiv în cupele continentale asiatice. La acea dată, Ronaldo va avea 42 de ani, dar continuă să demonstreze o formă fizică remarcabilă și o foame de gol intactă.

Al Nassr, lider detașat în Arabia Saudită

Formația pregătită de Jorge Jesus traversează un start de sezon impecabil. Cu 6 victorii din 6 meciuri, Al Nassr este singura echipă cu punctaj maxim în campionat și deține un golaveraj impresionant: 21-2.

Succesul cu Al Hazem confirmă dominarea totală a echipei galben-albastre în Arabia Saudită și poziția de mare favorită la titlu, în spatele unui Ronaldo care continuă să sfideze timpul și cifrele.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare