Scandal șocant în gimnastică. Denisa Golgotă a depus plângere pentru hărțuire

Data:

Link Sursă


 

Gimnasta Denisa Gorgotă a mărturisit că a depus plângere la Federație pentru hărțuite, dar nimeni nu a luat nicio măsură.

Denisa Gorgotă susține că este favorizată o anumită componentă a lotului național feminin. „Federația favorizează o gimnastă, nu anumite gimnaste, o gimnastă și atât. […] Când făceam gimnastică acum 5 ani de zile, nu exista ca cineva să fie prioritar, acum a fost un şoc şi pentru mine aceste favoritisme. Eu am un vis, încă cred că ceva se va schimba după Mondial, nu este normal să fie un aşa tratament faţă de celelalte sportive, nu doar de mine”, a declarat Denisa Gorgotă, conform as.ro.

Gimnasta în vârstă de 23 de ani a mărturisit că trece prin momente dificile, dar speră că vor fi luate măsuri și situația se va schimba. Ea a dezvăluit și amenințările pe care le-ar fi primit în sala de antrenament, fără a menționa numele persoanei care a amenințat-o.

“Nu mă aşteptam să fie ce a fost, atmosfera care a fost şi ce s-a întâmplat în acest an. Pentru mine psihic a fost foarte greu să merg mai departe, nu ştiu câte persoane ar fi reuşit să ajungă unde am ajuns, având în vedere cât de mult am suferit. Nu ştie nimeni prin cât de multe lucruri eu am trecut. Singurele persoane care m-au susţinut sunt persoanele din familie, fără ei n-aş fi ajuns niciodată aici. Doamna Corina Moroşan, doamna Carmencita Constantin şi doamna Silvia Stroescu sunt singurele persoane care de la început au fost cu mine şi au făcut ceva pentru ca eu să revin în sală şi să-mi reiau antrenamentele.

Singura persoană care a avut grijă de mine în Jakarta a fost doamna Corina. În rest, nimeni nu s-a interesat de cum sunt, să vină să mă întrebe cineva de cum mă simt, dacă pot să concurez. Doar doamna Corina. Cu siguranţă m-aş fi aşteptat la mai mult din partea Federaţiei, sunt total dezamăgită. În acelaşi timp, sunt mulţumită de mine că şi aşa cum a fost, eu mi-am făcut treaba şi a fost un an foarte reuşit.”, a mai declarat gimnasta.

Cel mai probabil, gimnasta care ar fi favorizată, la care face referire Denisa Golgotă, este Sabrina Voinea, fiica antrenoarei Camelia Voinea.

Camelia Voinea ripostează: „Minciuni, frustrări. E manipulată”

Fosta medaliată olimpică și mondială, Camelia Voinea a acuzat-o pe Denisa Golgotă că răspândește minciuni în spațiul public și cere dovezi care să-i susțină afirmațiile. Ea pretinde că invidia față de fiica sa se află la originea acestor acuzații.

“Sunt niște minciuni, niște frustrări, pentru că Sabrina este mult mai bună decât ea. Mă deranjează foarte mult și, dacă nu-și va cere scuze, voi acționa pe căi legale. Nu pot să stau cu mâinile în sân și fiecare să spună ce vrea, fără să aibă dovezi.

Este clar că este manipulată de anumite persoane, din cercul ei, dar nu voi accepta să se spune astfel de minciuni“, a spus Camelia Voinea, conform gsp.ro.

 

 

 

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare