Fostul campion mondial și european la gimnastică a vorbit despre tensiunile de la lotul feminin și a făcut apel la unitate și respect între sportive.
Scandalul izbucnit în gimnastica românească, după acuzațiile lansate de Denisa Golgotă la adresa Federației Române de Gimnastică și a familiei Voinea, a generat reacții puternice în lumea sportului. După declarațiile Cameliei Voinea, ale președintelui FRG Ioan Suciu și ale fostului antrenor Nicolae Forminte, a venit și rândul unuia dintre cei mai respectați sportivi români, Marian Drăgulescu, să-și exprime punctul de vedere.
Fostul mare gimnast, de opt ori campion european și dublu medaliat olimpic, a vorbit despre climatul din sala de antrenamente, despre importanța unității și a respectului reciproc, dar și despre diferențele dintre generația sa și cea actuală.
Întrebat de reporterii as.ro dacă fenomenul de „bullying” este prezent în gimnastică, Drăgulescu a oferit un răspuns tranșant:
„Noi nu prea am avut bully, cu toții trăgeam la aceeași căruță, contau foarte mult competițiile cu echipa. Acolo știam că dacă tragem tare, cu toții vom avea o medalie, chiar și cei care nu aveau aproape nicio șansă la vreun aparat anume la individual, așa că am fost o echipă unită dintotdeauna.”
„Acum fiecare trage pentru el și nu e tocmai OK”
Multiplu campion mondial la sărituri, Drăgulescu a remarcat schimbarea de atmosferă din gimnastica actuală, explicând că individualismul a devenit o problemă care afectează spiritul de echipă.
„Acum fiecare trage pentru el și nu este tocmai OK. Ar trebui să existe un antrenor care să răspundă de toată atmosfera asta și să reușească să conducă toate fetele și să meargă în aceeași direcție și să se susțină. Dacă mergi la locul de muncă și n-ai și tu liniște și armonie și te duci într-un loc în care ești invidios pe cineva sau răutăcios… Cred că ar trebui să se antreneze sportivii cu aceiași antrenori, cu toții, în cadrul unui lot olimpic, organizat, cum s-a întâmplat de atâția ani.”
Fostul gimnast consideră că responsabilitatea pentru menținerea unei atmosfere sănătoase revine în primul rând staff-ului tehnic, care ar trebui să gestioneze relațiile dintre sportive și să le unească sub același obiectiv — acela de a reprezenta România cu demnitate.
Întrebat dacă o crede pe Denisa Golgotă, cea care a acuzat public Federația de hărțuire și discriminare, Drăgulescu a preferat o poziție prudentă, dar a recunoscut că există tensiuni vizibile la nivelul lotului feminin.
„Nu știu dacă cred sau nu, dar în lumea gimnasticii s-a auzit că există o oarecare tensiune în cadrul «lotului» feminin, nu știu dacă mai e lot, sunt două «bărcuțe», trei. Se antrenează în aceeași sală și nu știu ce să zic. Concurează pentru România, e loc pentru toată lumea, medalii sunt, doar să le ia. Decât să se ‘faulteze’, mai bine să se încurajeze!”
Mesajul său a fost unul clar: unitatea și solidaritatea sunt mai importante decât rivalitățile interne, iar sportul românesc are nevoie de colaborare și încredere între generații.
În prezent, Federația Română de Gimnastică a anunțat formarea unei comisii independente care va analiza conflictul dintre Denisa Golgotă și familia Voinea, pentru a clarifica situația și a restabili un climat echilibrat la lotul național.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

















