Polițiștii de frontieră de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă au descoperit peste 150.000 de țigarete fără timbru fiscal ascunse în bagajele de cală
Cei doi români sunt cercetați pentru contrabandă, după ce au încercat să introducă ilegal în țară marfa, disimulată în șase valize, scrie Agerpres.
Potrivit Poliției de Frontieră, aeronava a aterizat în noaptea de 1 noiembrie, la ora 01:50. După procesarea pasagerilor, pe banda destinată cursei au rămas neridicate șase bagaje, care au fost transportate la biroul pentru bagaje pierdute. Câteva ore mai târziu, unul dintre pasageri s-a prezentat pentru a le ridica, însă a încercat să evite controlul vamal, trecând pe fluxul verde.
Verificările efectuate de polițiști și vameși au dus la descoperirea a peste 104.000 de țigarete, 5.200 de pachete fără timbru de acciză, ascunse în interiorul valizelor. La scurt timp, un alt cetățean român s-a prezentat pentru a ridica restul bagajelor, care aparțineau aceleiași curse. Controlul a scos la iveală alte 52.000 de țigarete, tot fără marcaje fiscale.
În total, autoritățile au confiscat 156.000 de țigarete (aproximativ 7.800 de pachete), iar întreaga cantitate a fost predată autorității vamale. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, care urmează să stabilească gradul de implicare al celor doi români și proveniența mărfii.
Traficul cu țigări de contrabandă rămâne una dintre principalele surse de venit pentru rețelele ilegale din regiune, România fiind considerată o rută importantă între Orientul Mijlociu și Europa de Est. Potrivit autorităților, prejudiciile aduse bugetului de stat din astfel de operațiuni depășesc anual zeci de milioane de euro.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

















