Fundația Regală Margareta a României, în parteneriat cu Agenția Națională de Presă AGERPRES, a inaugurat expoziția fotografică aniversară „35 de ani de fapte bune împreună. Fundația Regală Margareta a României în imagini”, găzduită de Institutul Cultural Român (ICR), partener al evenimentului.
Expoziția marchează 35 de ani de activitate neîntreruptă a Fundației. Selecția de fotografii, realizată din arhivele AGERPRES și ale Fundației Regale, surprinde evoluția și impactul social al organizației de-a lungul timpului – de la campanii umanitare de urgență la proiecte educaționale și culturale de durată.
La evenimentul de deschidere, desfășurat joi seară, au fost prezente Majestatea Sa Margareta, Președinte al Fundației Regale, și Alteța Sa Regală Principesa Sofia, alături de ambasadori, parteneri instituționali, reprezentanți ai mediului de afaceri, voluntari și beneficiari ai programelor fundației.
„Schimbarea vine în timp” – mesajul Fundației
În deschiderea expoziției, Mugurel Mărgărit, Director executiv al Fundației Regale, a vorbit despre curajul și viziunea celor care au pus bazele organizației imediat după Revoluție:
„Dacă am învățat ceva în anii ăștia după Revoluție, când destinele noastre au fost în mâinile noastre, a fost că schimbarea vine în timp. Schimbarea necesită foarte multă muncă, schimbarea necesită sacrificii și schimbarea necesită oameni care să aibă aceleași valori ca și tine și care să-ți fie alături. (…) Această expoziție este despre 35 de ani ai Fundației Regale și despre activitățile sale, dar, pentru mine, este și despre curajul pe care l-au avut două doamne, două prințese, două fiice ale Regelui Mihai, care au venit în România în 1990 cu credința că pot să producă o schimbare. 35 de ani mai târziu, schimbarea aceasta se vede.”
Directorul Fundației a subliniat și impactul concret al activităților: peste 200.000 de seniori sprijiniți, 35.000 de copii ajutați, 300 de tineri talentați susținuți și peste 100 de ONG-uri partenere la nivel național.
Fotografia – martorul tăcut al binelui
Claudia Nicolae, Director general al AGERPRES, a evidențiat rolul fotografiei ca mărturie peste timp:
„Ceea ce vedeți în această expoziție sunt momente istorice. Colegii mei, fotoreporterii din AGERPRES, nu consideră fotografia doar o ilustrare a unui moment. Fotografia, așa cum putem vedea astăzi, reprezintă arc peste timp și reprezintă o istorie vizuală. (…) În imaginile alese am observat o legătură foarte puternică, un construct. Sunt tineri, sunt oameni care au nevoi, sunt oameni fericiți, sunt oameni care au mâinile întinse sau care se îmbrățișează, dar sunt multe zâmbete. Pentru că binele făcut în tăcere, făcut cu diplomație, făcut într-un moment în care acel om are nevoie, oferă zâmbet. Și peste ani oferă recunoștință.”
„Patriotismul nu este gălăgios” – lecția de modestie
În încheiere, Florin Iaru, consilier al Președintelui ICR, a vorbit despre modelul pe care Fundația Regală îl oferă societății românești:
„Construindu-se cu răbdare, cu înțelepciune, având un scop bine stabilit, Fundația Regală dă un exemplu și multor altor fundații și organizații care s-au constituit de-a lungul timpului. (…) Patriotismul nu este gălăgios. Patriotismul nu înseamnă să te bați cu cărămida în piept. Sunt sute de mii de oameni care vă sunt recunoscători. Vă mulțumesc din suflet.”
Expoziția poate fi vizitată în perioada 6–11 noiembrie 2025, la Institutul Cultural Român – Sala Mare (Aleea Alexandru nr. 38, București), urmând ca ulterior să fie itinerată în alte orașe din țară.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.

















