După victoria chinuită cu Kairat Almaty, antrenorul român a ridicat vocea în vestiar și le-a cerut elevilor săi umilință și concentrare totală.
Cristi Chivu (44 de ani) a decis să schimbe foaia la Inter. Deși echipa are un parcurs aproape perfect – lider în grupa de Liga Campionilor, la egalitate de puncte cu Bayern și Arsenal, și pe locul secund în Serie A, la un singur punct de Napoli – tehnicianul român s-a declarat nemulțumit de atitudinea jucătorilor săi.
După victoria dificilă cu Kairat Almaty (2-1), Chivu a admis public că nu a reușit să-și motiveze elevii, reproșându-le lipsa de concentrare și de respect față de adversar. În zilele care au urmat, presa italiană a relatat că antrenorul a avut o discuție dură în vestiar, în care a cerut un nou nivel de implicare și seriozitate.
„Ne-a lipsit calitatea și claritatea, am devenit agitați. Nu era momentul potrivit să facem unele lucruri. Înțeleg și știu, am jucat astfel de meciuri. Îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce nu am reușit să transmit. Nu am reușit să îi motivez, am eșuat, nu i-am făcut să înțeleagă importanța partidei. Poate unii i-au subestimat. Pentru mine e o lecție. Trebuie să fiu un antrenor mai bun, trebuie să le transmit dorința și pasiunea.”
– Cristi Chivu, antrenor Inter
„A scuturat echipa din temelii”
Potrivit Gazzetta dello Sport, Chivu a fost extrem de tranșant la antrenamentul de a doua zi: „Antrenorul s-a înfuriat după meciul cu Kairat, cerând umilință și atenție pentru asaltul la echipa lui Conte. Românului nu i-au plăcut atitudinea și aroganța jucătorilor săi contra kazahilor.”
Ziarul italian notează că, deși vorbește impecabil limba italiană, Chivu a ales să-și exprime furia într-un limbaj direct, fără menajamente. Cuvântul care îl irită cel mai mult, potrivit jurnaliștilor, este „alibi” – termen pe care îl respinge complet, considerându-l sinonim cu lipsa de responsabilitate.
„El respinge atât de mult ideea de alibi încât miercuri a zguduit echipa din temelii, după suferința inutilă împotriva lui Kairat. Interul său are o șansă reală de a ajunge în optimile de finală din Ligă fără play-off, dar anumite blocaje nu trebuie să se repete, indiferent de valoarea adversarului”, scrie Gazzetta dello Sport.
„Momentul adevărului” pentru Inter
Publicația italiană subliniază că jucătorii au recepționat clar mesajul. La reluarea pregătirii, tonul s-a schimbat vizibil, iar liderii vestiarului au susținut poziția lui Chivu.
„Interul din ultimele două meciuri a fost complet diferit în ceea ce privește pasiunea și energia. Victoriile fără strălucire cu Verona și Kairat au lăsat o impresie grea, mai ales pentru un antrenor care cere constant intensitate și concentrare. Mustrarea sa a lăsat urme – jucătorii au reflectat și au asimilat mesajul”, notează Gazzetta.
Chivu consideră că succesul echipei depinde nu doar de valoarea individuală, ci mai ales de atitudinea colectivă și unitatea grupului. Înaintea meciului cu Lazio, el le-a transmis jucătorilor că „nu mai e loc de relaxare, frenezie sau superficialitate”.
„Duminică, împotriva lui Lazio, este nevoie urgentă de o schimbare credibilă. Abordarea jocului trebuie să fie foarte diferită. Restul – de la concentrare individuală la ferocitatea în finalizarea acțiunilor – va veni de la sine. Gata cu pauzele, gata cu snobismul și cu mulțumirea cu puțin! Inter însuși o cere. Chivu o cere cu voce tare.”
– Gazzetta dello Sport
Sub comanda românului, Inter a câștigat până acum toate cele patru meciuri din Liga Campionilor: 2-0 cu Ajax, 3-0 cu Slavia Praga, 4-0 cu Royale Union și 2-1 cu Kairat. În Serie A, nerazzurrii sunt implicați în lupta la vârf, cu Napoli, Juventus și Lazio.
În ciuda rezultatelor excelente, Chivu transmite că performanța fără spirit și modestie nu valorează nimic. Iar duminică, pe „Giuseppe Meazza”, împotriva lui Lazio, Interul său va trebui să demonstreze exact acest lucru.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

















