de Ferenc Nemeth și Peter Kreko
Rivalitățile dintre Est și Vest sunt astăzi mai vizibile ca niciodată în UE și în țările învecinate. Alegerile recente din România, Georgia și Moldova au arătat că Rusia și aliații săi nu se dau în lături de la nimic pentru a influența alegătorii, a manipula alegerile și a controla orientarea politicii externe. În majoritatea cazurilor, nu au avut succes. Beneficiind de sprijinul puternic și vizibil al instituțiilor și liderilor săi, UE a răspuns în mod decisiv, susținând actorii pro-occidentali și contracarând dezinformarea rusă.
Deși sunt impresionante, aceste rezultate vin cu rezerve importante. În timp ce România și Moldova au ales lideri pro-UE, aspirațiile Georgiei de aderare la UE au stagnat. De asemenea, nu se știe dacă noile guverne vor putea să aplaneze diviziunile interne sau dacă viitoarele alegeri se vor transforma într-o competiție acerbă între UE și Rusia.
S-ar putea ca gestionarea acestor provocări de către UE să necesite uneori o abordare de tipul „mai puțin înseamnă mai mult”. În cazul Ungariei și al Serbiei, în special, o abordare proactivă poate avea efectul contrar. Sprijinul deschis pentru mișcările democratice și politicienii pro-UE poate crea iluzia că aceștia sunt niște „marionete occidentale”. Aceasta este exact imaginea pe care liderii iliberali încearcă să o creeze atunci când îi etichetează pe oponenții pro-occidentali drept „agenți străini”. Prin adoptarea unei atitudini discrete, în spatele ușilor închise, și unei poziții mai reactive, aceste provocări ar putea fi atenuate.
Începând cu anii 2010, Viktor Orban din Ungaria și Aleksandar Vucic din Serbia au consolidat progresiv captura statului. Odată o poveste post-socialistă de succes, Ungaria se numără acum printre cele mai sărace state membre ale UE. Serbia, cu istoria sa de conflicte armate și tranziție democratică dificilă, se situează pe ultimul loc între țările din Balcanii de Vest candidate la aderarea la UE în ceea ce privește performanța democratică. Ambele țări împărtășesc o ideologie care joacă la două capete, cu poziții pro-ruse și anti-UE, și au o retorică evazivă de protejare a suveranității „cu orice preț”.
Cu toate acestea, ambele regimuri se confruntă cu cea mai mare provocare internă de până acum: apariția unor oponenți și mișcări puternice și credibile. Cauzele nemulțumirilor sunt și ele similare: stagnarea economică, inflația galopantă și corupția. Scandalurile au servit drept catalizatori: în Ungaria, grațierea prezidențială într-un caz de pedofilie a dus la crearea unui nou partid condus de fostul insider Peter Magyar; în Serbia, prăbușirea acoperișului din Novi Sad a declanșat proteste antiguvernamentale în masă. Pentru prima dată în aproape un deceniu, ambele regimuri se confruntă cu provocări ce le-ar putea fi fatale.
Actorii internaționali urmăresc cu atenție situația. UE este de părere că Rusia face mai mult decât să monitorizeze situația. Moscova finanțează activ partidele politice și experții din ambele țări, răspândind în același timp dezinformări despre oponenții lui Orban și Vučić prin intermediul mass-mediei de stat și al Bisericii Ortodoxe Sârbe.
În mod izbitor, instituțiile conduse de Kremlin au publicat analize aproape identice despre politicile din Budapesta și Belgrad, acuzând UE că ar încerca să răstoarne guvernele actuale și să instaleze „guverne marionete” care sunt loiale „elitelor liberale europene”. Mass-media independentă, protestatarii sârbi și Péter Magyar din Ungaria sunt considerați pioni într-un complot menit să declanșeze „revoluții colorate” de tip Maidan în vecinătatea Europei.
Aceste argumente urmează tiparul de dezinformare al Rusiei. În mod normal, ele ar trebui să aibă un impact redus, însă mass-media pro-guvernamentală din Ungaria și Serbia le amplifică și le prezintă ca pe un adevăr de necontestat. Nu este deocamdată clar cât de eficientă este dezinformarea rusă, însă este evident că ea există. În societatea polarizată a Ungariei, narațiunile pro-ruse amplificate de Orbán întăresc opiniile bazei sale de susținători.
Cazul Serbiei este mai complex. Legăturile istorice și culturale profunde fac din această țară un teren fertil pentru influența Kremlinului, consolidând adesea puterea lui Vučić. Cu toate acestea, protestele studenților au reușit să-i unească pe sârbii de toate orientările, chiar și pe cei care erau simpatizanți ai Rusiei. În situația actuală, Moscova are puține șanse să atragă cetățenii dezamăgiți înapoi în tabăra lui Vučić.
UE trebuie, pe bună dreptate, să rămână vigilentă și proactivă împotriva amestecului Rusiei, dar Ungaria și Serbia ar putea pune la încercare acest principiu.
În Ungaria, acolo unde Orbán a făcut din ostilitatea față de Bruxelles o temă centrală a campaniei sale, orice sprijin vizibil din partea UE riscă să joace direct în favoarea lui. Mașina sa de propagandă îl etichetează deja pe Magyar drept „câinele de companie” al liderilor UE. Sprijinul public al UE nu ar face decât să întărească această imagine.
În Serbia, protestele nu au legătură cu Rusia și UE, ci cu combaterea corupției și a autoritarismului. Intervențiile dure ale UE nu ar face decât să întărească discursul lui Vučić, potrivit căruia protestatarii sunt „agenți străini” susținuți de Bruxelles. Forța mișcării rezidă în atractivitatea sa largă în rândul populației; etichetarea acesteia drept „pro-UE” ar putea îndepărta o parte din baza sa de susținători.
Din fericire, UE a acționat cu prudență până acum. Dar, odată cu apropierea alegerilor din Ungaria și reprimarea cu violență a protestatarilor de către autoritățile sârbe, UE ar trebui să țină cont de faptul că proactivismul excesiv ar putea face mai mult rău decât bine.
Ferenc Németh este expert în Balcanii de Vest și doctorand la Universitatea Corvinus din Budapesta.
Péter Krekó este directorul Institutului Political Capital din Budapesta și cercetător în domeniul politicilor publice la European University Institute.
Acest articol a fost inspirat de o masă rotundă despre viitorul Balcanilor de Vest, care a avut loc la Forumul de la Budapesta din 2025.
