Extrema spaniolă nu a făcut deplasarea, iar Zeljko Kopic este nevoit să-și schimbe planurile pentru duelul de podium din Superligă.
Dinamo a primit o veste proastă înaintea meciului din această seară cu FC Botoșani, unul dintre cele mai importante dueluri ale etapei a 17-a din Superligă. Alberto Soro, unul dintre cei mai în formă jucători ai „câinilor roșii”, nu va fi pe foaia de joc.
Extrema spaniolă în vârstă de 26 de ani a acuzat o stare gripală și, din motive medicale, a rămas la București. Potrivit ProSport, măsura a fost luată preventiv, pentru a evita răspândirea virusului în cadrul lotului, iar informația a fost confirmată și de Gazeta Sporturilor.
Kopic pierde un titular important înainte de meciul pentru podium
Absența lui Soro este o lovitură grea pentru Zeljko Kopic, întrucât fotbalistul spaniol era într-o formă excelentă, fiind decisiv în victoria cu CFR Cluj (2-1), când a și marcat. Locul său în ofensivă va fi luat, cel mai probabil, de scoțianul Daniel Armstrong.
Soro se alătură unei liste deja consistente de absenți: Mazilu, care nu este încă refăcut complet fizic, Musi, accidentat, și C. Mihai, incert. În schimb, Adrian Mazilu a făcut deplasarea la Botoșani, însă doar pentru a se acomoda cu echipa — nu va figura pe foaia oficială de joc.
Dinamo, echipa probabilă pentru duelul cu FC Botoșani
Dinamo (4-3-3): Epassy – Ikoko, Boateng, Stoinov, Opruț – Gnahore, Mărginean, Cîrjan – Armstrong, Karamoko, Caragea
Rezerve: Roșca, M. Toader, Tabuncic, Sivis, L. Bărbulescu, Perica, Kyriakou, Bordușanu, Milanov, Al. Pop
Absenți: Soro (gripat), Mazilu (nerecuperat), Musi (accidentat), C. Mihai (incert)
Antrenor: Zeljko Kopic
FC Botoșani – Dinamo este una dintre partidele de top ale rundei, întrucât cele două echipe ocupă locurile 2 și 3 în clasament. Moldovenii pot urca pe prima poziție, la egalitate cu Rapid (35 de puncte), în cazul unei victorii.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

















