El a transmis partenerilor americani că Ucraina are nevoie de garanții, privind oprirea bombardamentelor pe durata procesului politic
Președintele Volodimir Zelenski a transmis un mesaj în care a descris stadiul actual al discuțiilor privind cadrul unui posibil acord de pace, elaborat împreună cu partenerii americani și europeni, scrie CNN. Liderul de la Kiev a afirmat că noua variantă a documentului include deja “puncte corecte”, însă cele mai sensibile chestiuni vor fi discutate direct cu președintele american, Donald Trump.
Casa Albă a confirmat că nu există, deocamdată, o întâlnire programată între cei doi, însă administrația Trump consideră că diferențele s-au redus și că există spațiu real pentru progres în negocieri.
Zelenski a explicat că, după rundele de la Geneva, proiectul de lucru a fost rafinat și că discuțiile tehnice au fost intense. El a subliniat că Ucraina apreciază implicarea partenerilor occidentali și tonul „constructiv” al Washingtonului, în timp ce el continuă consultările cu lideri europeni, pentru a menține efortul diplomatic coordonat. Președintele ucrainean a atras atenția că Rusia încearcă să compromită orice avans în direcția păcii, prin presiune militară, dezinformare și tactici de intimidare. Zelenski i-a avertizat pe cetățeni că trebuie să fie extrem de atenți la alertele antiaeriene în perioada următoare, deoarece Moscova nu își va reduce atacurile.
El a transmis partenerilor americani că, pentru ca negocierile să aibă credibilitate, Ucraina are nevoie de garanții privind oprirea bombardamentelor pe durata procesului politic. “Dacă există dialog real, nu pot exista atacuri masive”, a spus Zelenski.
În final, liderul ucrainean a insistat pe necesitatea unei “păci demne” și pe importanța unității interne, în contextul tensiunilor generate de un nou scandal de corupție. Participarea sa la summitul Platformei Crimeea, unde peste 70 de delegații și-au reafirmat sprijinul pentru Kiev, a fost prezentată drept un semnal că Ucraina nu este izolată și că vocea ei rămâne puternică în plan internațional.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

















