Fănel Bogos rămâne în arest preventiv

Data:

Link Sursă


DNA îi cercetează pe cei patru pentru acuzații de cumpărare de influență, trafic de influență, șantaj și dare de mită. Bogos se află în arest preventiv din 6 noiembrie. Afaceristul a solicitat o măsură mai blândă. Ca motivare, el a spus că reținerea sa ar putea prăbuși afacerile pe care le deține, unde muncesc peste 1.000 de persoane, conform HotNews.

Tribunalul Vaslui a prelungit măsura arestării preventive până în data de 4 ianuarie, potrivit minutei instanței.

Omul de afaceri Fănel Bogos este cercetat într-un dosar în care este acuzat că ar fi vrut să schimbe conducerea Direcției Sanitar-Veterinare a județului Vaslui.

Demersurile omului de afaceri Fănel Bogos ar fi ajuns până la premierul Ilie Bolojan. Afaceristul voia schimbarea șefului Direcției Sanitare pentru că instituția nu i-a acceptat unele cereri de despăgubire. Însă premierul a refuzat să îi facă jocul lui Bogos.

Cine este Fănel Bogos

Fănel Bogos este medic veterinar și proprietarul companiei Vanbet, unul dintre cei mai mari producător agricoli din industria românească.

Medicul veterinar a fost reținut în 22 octombrie de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui. Omul de afaceri ar fi înjunghiat un cal repetat, până a omorât animalul. Legal, infracțiunea este încadrată la „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, scrie Veterinarul.

Anul trecut, Vremea Nouă publica un videoclip în care Fănel Bogos era atacat în propria curte de un cal. Animalul îl lovește cu copitele din față, iar omul de afaceri rămâne întins pe gazon, după lovitură.

Tot anul acesta, Bogos a început să construiască o stație de strângere a mizeriei produsă de păsările afacerilor acestuia. Acesta a solicitat avizul de mediu, dar nu a așteptat să-l și primească. Acesta a încasat o amendă de 100.000 de lei și a fost obligat să-și dărâme construcția, scrie Vremea Nouă.

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare