Cel mai recent Global Gen Z and Millennial Survey 2025 realizat de Deloitte arată că aproape 40% dintre tinerii generației Z consideră costul vieții drept cea mai mare preocupare.
În plus, jumătate dintre tinerii generației Z recunosc că trăiesc de la un salariu la altul, ceea ce accentuează vulnerabilitatea economică a acestei categorii.
„Preocuparea pentru bunăstarea financiară revine aşadar în prim plan, generaţiile tinere fiind în mod clar mai flexibile în a-şi schimba cursul carierei, inclusiv domeniul de activitate, pentru a-şi atinge obiectivele”, afirmă pentru Ziarul Financiar Raluca Bontaş, partener Deloitte România.
Priorități profesionale diferite între Millennials și Gen Z
Potrivit studiului, Millennials ar accepta mai ușor schimbarea domeniului de activitate pentru un salariu mai mare (41%).
Tinerii Gen Z sunt motivați în special de posibilitatea de a avansa rapid în carieră (33%), deși recunosc importanța creșterii veniturilor (29%).
„În acest peisaj, angajatorii sunt chemaţi să găsească din nou resurse şi beneficii care chiar contează, pentru că retenţia nu mai e un simplu indicator de resurse umane, ci o probă de loialitate reciprocă”, adaugă Raluca Bontaș.
Studiul mai arată că peste 90% dintre tinerii Gen Z își doresc ca munca lor să aibă sens, nu doar să îndeplinească sarcini de rutină.
Obiective personale: independență financiară și echilibru între job și viața personală
Pentru tinerii din România, principalele aspirații sunt independența financiară (18% dintre Millennials și 25% dintre Gen Z) și menținerea unui echilibru sănătos între viața personală și cea profesională.
Pe lângă costul vieții, tinerii sunt afectați de instabilitatea politică și corupție. Un sfert dintre cei din Gen Z se declară îngrijorați de modul în care deciziile politice le influențează viitorul.
Millennials sunt preocupați în special de siguranța personală (19%) și mediul înconjurător (18%), în timp ce Gen Z semnalează probleme precum sănătatea mintală în rândul generației lor (21%) și riscul de șomaj (18%).
Tehnologia – un avantaj competitiv pentru tinerii din România
În ciuda dificultăților economice, Gen Z reușește să folosească tehnologia în avantajul propriu.
Peste 40% dintre tinerii români utilizează zilnic inteligența artificială generativă – de trei ori mai mulți decât în anul precedent. Mulți dintre ei învață noi instrumente digitale și procese de automatizare pentru a lucra mai eficient.
Ediția cu numărul 14 a Deloitte Global Gen Z and Millennial Survey 2025 a fost realizată pe un eșantion de aproximativ 23.400 de respondenți: 8.700 de Millennials (născuți între 1983–1994) și 14.700 de tineri Gen Z cu vârsta de peste 18 ani (născuți între 1995–2006), proveniți din 44 de țări.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.

















