Noi controverse legate de omul decorat de Nicușor Dan

Data:

Link Sursă


Discuțiile pe tema activității Regimentului 89 au fost condus de istoricul Marius Cazan, dar și președedintele institutului, Alexandru Florian

Potrivit documentelor institutuli Regimentul 89 Infanterie din Divizia 13 Infanterie, la momentul declanșării războiului, era concentrat în zona de nord a județului Vaslui. În drumul către front, în seara de 28 iunie 1941, un batalion al acestuia traversează orașul Iași. Documente ale regimentului consemnează că asupra trupei s-au tras focuri de armă „de către jidani și comuniști notorii”, iar soldații intervin promt și „deschid focul asupra jidanilor”.

Nimicirea „comuniștilor evrei” – Document INSHR-EW

Documentul reia versiunea oficială a regimului Antonescu despre Pogromul de la Iași în care violențele asupra evreilor din Iași sunt rezultatul presupuselor provocări și amenințări ale populației evreiești. Întâmplarea descrisă de regiment este diferită de prezentarea pe care o face prefectul județului Iași acestui episod:

„Nu s-a putut prinde nici un individ în flagrant delict. Se crede că focurile de armă sunt opera unor indivizi organizați care urmăresc să producă panică atât printre unitățile germane și române, cât și în sânul populației orașului […] După indiciile obținute până în prezent, se constată că se caută de către anumiți indivizi să arunce vina asupra evreilor din oraș cu scopul de a ațâța atât armata germană și română precum și populația creștină contra evreilor, pentru a da loc la uciderea în masă a acestora.”, arată prefectul.

Un alt moment controversat e legat de atitudinea unuia dintre medicii Regimentului 89. La 30 iunie 1941, un medic al Regimentului 89 Infanterie se găsea în Iași și se revolta la vederea unei scene când un soldat român, care reținuse un grup de evrei, este dezarmat de către un agent de stradă al poliției din Iași. Medicul consideră că polițistul îi apără pe evrei și raportează acest episod superiorilor săi.

Medicul antisemit Document INSHR-EW
Medicul antisemit Document INSHR-EW

De asemenea, istoricul Marius Cazan a vorbit de diferență de tratament a soldaților români în relaționarea cu civilii ucraineni versus evreii din Ucraina. În timp ce pentru civilii ucraineni mergeau pe trimiterea îngrijirea lor în momentul în care existau diferite operațiuni, apoi lăsați să revină acasă, evreii erau trimiși la autorități pentru a fi cercetați.

Concluziile lui Alexandru Florian

Președintele Institutului „Elie Wiesel” a făcut la finalul conferinței mai multe precizări. „Concluzia e simplă: Regimentul 89 a avut violență față de oamenii de unele din localitățile prin care a trecut și nu a respectat reglementările internaționale față de populația civilă”, a punctat Florian.

„La ora actuală nu am găsit liste cu persoane responsabile din regiment sau Divizia 13 pentru a putea să spunem care sunt direct soldații, ofițerii și subofițerii implicați. Nu putem spune nimic de Vasile Banu. Dar e clar ceea ce făcea unitate din care a făcut parte”, a subliniat Florian, referitor la unele violențe care sunt legate de Regimentul 89 din Divizia 13 Infanterie.

Întrebat dacă întreaga documentare îi va fi înmânată și șefului statului, Florian a ocolit răspunsul direct, precizând că toate detaliile despre Regimentului 89 pot fi consultate de orice interesat.

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare