Studenți împușcați în timp ce dădeau examen. Un bărbat care purta mască a deschis focul la prestigioasa Universitate Brown din SUA

Data:

Link Sursă


Peste 400 de polițiști au fost mobilizați sâmbătă pentru a căuta suspectul într-un atacat armat la Universitatea Brown din Rhode Island, care s-a soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor nouă persoane la această instituție din Ivy League, au declarat oficialii americani, informează Reuters.

Universitatea din Providence a rămas închisă timp de câteva ore după ce un suspect înarmat a pătruns într-o clădire în care studenții susțineau examene.

Străzile din jurul campusului au fost pline de vehicule de urgență la câteva ore după incidentul armat, iar securitatea a fost întărită în oraș, în timp ce forțele de ordine continuau căutarea suspectului.

Suspectul era încă în libertate, au declarat oficialii, în timp ce poliția colabora cu agenții Biroului Federal de Investigații și Biroului pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc și Explozibili pentru a căuta pe străzile și în clădirile din jurul campusului pentru a-l găsi.

Adjunctul șefului poliției din Providence, Timothy O’Hara, a declarat că suspectul nu a fost identificat.

Suspectul purta o mască

Oficialii au declarat că vor difuza o înregistrare video cu suspectul, un bărbat posibil în vârstă de 30 de ani, îmbrăcat în negru, care, potrivit lui O’Hara, ar fi purtat o mască.

El a spus că oficialii au recuperat cartușe de la locul atacului, dar că poliția nu era pregătită să divulge detalii.

Oficialii au declarat că atacatorul a fugit după ce a împușcat studenți în clădirea de inginerie Barus & Holley a Universității Brown, unde ușile exterioare erau descuiate în timpul examenelor.

„Mai este o săptămână și jumătate până la Crăciun. Și astăzi au murit două persoane”, a declarat primarul orașului Providence, Brett Smiley. „Vă rog să vă rugați pentru familiile lor.”

Șapte dintre cei nouă răniți se află în stare critică, potrivit Universității Brown.

Universitatea Brown, situată în College Hill, capitala statului Rhode Island, are sute de clădiri, inclusiv săli de curs, laboratoare și cămine. Potrivit oficialilor locali, suspectul ar fi fugit pe o stradă aglomerată, plină de restaurante și cafenele.

„Este o zi pe care nimeni nu și-ar dori să o trăiască, dar s-a întâmplat”, a declarat reporterilor Christina Paxson, președinta Universității Brown, confirmând că toate sau aproape toate victimele erau studenți.

Sute de atacuri armate în masă, în SUA

Chiang-Heng Chien, student la Brown, a povestit că școala i-a avertizat în privința atacului armat și le-a spus să rămână în locul în care se află. Era împreună cu alți trei tineri într-un laborator când a primit mesajul. Au așteptat două ore sub birouri până când s-a ridicat alerta.

Căutarea suspectului a fost complicată de mulțimea de cumpărători de sărbători și de miile de oameni care participau la concerte și evenimente într-o seară de weekend, au declarat oficialii locali reporterilor.

Președintele Donald Trump a declarat reporterilor la Casa Albă că a fost informat cu privire la situație, pe care a calificat-o drept „teribilă”.
„Tot ce putem face în acest moment este să ne rugăm pentru victime și pentru cei care au fost grav răniți.”

În comparație cu multe țări, împușcăturile în masă în școli, la locul de muncă și în lăcașurile de cult sunt mai frecvente în SUA, care are unele dintre cele mai permisive legi privind armele din lumea dezvoltată. În 2025, au fost 389 de atacuri armate în masă în Statele Unite, inclusiv șase împușcături în școli.

Anul trecut, s-auînregistrat peste 500 de împușcături în masă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare