FIFA cedează presiunii fanilor! Reduceri importante la biletele pentru Cupa Mondială 2026

Data:

Link Sursă


Suporterii „cei mai loiali” vor putea cumpăra bilete cu 60 de dolari, inclusiv pentru finală.

FIFA a anunțat marți o reducere semnificativă la prețurile biletelor pentru Cupa Mondială din 2026, după reacțiile dure venite din partea grupărilor de suporteri din toată lumea. Organizația a introdus o nouă categorie de bilete, denumită „Supporter Entry”, dedicată fanilor echipelor calificate, care vor plăti 60 de dolari (aproximativ 51 de euro) pe meci, inclusiv pentru finală.

Noua măsură vine în urma valului de critici privind costurile uriașe estimate pentru fanii care doreau să-și urmeze echipa națională pe parcursul întregului turneu.

„Această inițiativă își propune să ofere un sprijin mai mare suporterilor care urmăresc echipele lor naționale pe tot parcursul competiției”, a transmis FIFA într-un comunicat oficial, citat de AFP.

Cupa Mondială din 2026 va reuni pentru prima dată 48 de echipe și se va desfășura în trei țări: Statele Unite, Mexic și Canada. În total, vor fi 104 meciuri, iar noile prețuri se aplică pentru toate partidele, inclusiv pentru fazele eliminatorii.

Fanii și politicienii, reacții mixte după anunțul FIFA

Premierul britanic Keir Starmer a salutat decizia, dar a subliniat că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a face turneul accesibil publicului larg.

„Ca cineva care obișnuia să economisească pentru a cumpăra bilete pentru Anglia, încurajez FIFA să facă mai mult pentru a face biletele mai accesibile, astfel încât Cupa Mondială să nu-și piardă legătura cu adevărații fani care fac acest sport atât de special”, a transmis Starmer pe platforma X.

Anunțul vine la doar câteva zile după ce organizația Football Supporters Europe (FSE) criticase dur FIFA pentru „prețurile astronomice” practicate. Potrivit FSE, urmărirea unei echipe de la primul meci până în finală ar fi costat un fan cel puțin 6.900 de dolari (aproximativ 6.000 de euro), de aproape cinci ori mai mult decât la Cupa Mondială 2022 din Qatar.

După anunțul de marți, FSE a reacționat din nou, apreciind că reducerea demonstrează flexibilitatea FIFA, dar considerând că măsura este insuficientă.

„Acest lucru arată că politica FIFA privind biletele nu este bătută în cuie, că a fost decisă în grabă și fără consultări adecvate, dar revizuirile nu merg suficient de departe pentru a fi satisfăcătoare”, a precizat asociația într-un comunicat.

Reprezentanții FSE au adăugat că FIFA nu a oferit încă garanții clare pentru fanii cu dizabilități sau pentru însoțitorii acestora, criticând lipsa unor politici incluzive clare.

Cerere uriașă pentru bilete, chiar înainte de tragerea la sorți

Potrivit datelor oferite de FIFA, în prima fază de vânzare – care are loc printr-o tragere la sorți – au fost deja primite peste 20 de milioane de cereri de bilete.

De asemenea, FIFA a anunțat că, în cazul în care un fan cumpără bilete pentru fazele eliminatorii, dar echipa sa este eliminată anterior, „costurile administrative le vor fi rambursate”.

Cu 48 de echipe participante, Cupa Mondială 2026 va fi cea mai mare din istoria fotbalului. Meciurile se vor disputa în 16 orașe, printre care New York, Los Angeles, Ciudad de México, Toronto și Vancouver.

Noul sistem de prețuri „Supporter Entry” pare un prim pas spre reconcilierea FIFA cu fanii, însă rămâne de văzut dacă organizația va continua să ajusteze politica biletelor pe măsura apropierii turneului.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie:

Abonează-te

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe de genul acesta
Similare